Religie

Papa Francisc, avertisment pentru întreaga omenire: Cred că suntem la limită. Mă tem de asta

Suveranul Pontif a spus luni că lumea se află la limita declanşării unui război nuclear, în opinia lui, un accident fiind suficient să precipite lucrurile.
Publicitate
 

Papa Francisc a făcut această declaraţie înaintea vizitei în Chile și Peru, după ce, sâmbătă, în Hawaii s-a emis o alertă falsă de rachete care a provocat panică în statul american și a subliniat riscul unui eventual război nuclear cu Coreea de Nord.

Întrebat dacă este îngrijorat de posibilitatea izbucnirii unui război nuclear, Papa Francis a spus: "Cred că suntem la limită. Mă tem foarte mult de asta. Un accident este suficient pentru a precipita lucrurile", Suveranul Pontif nu a făcut, însă, nicio remarcă privind Hawaii sau Coreea de Nord, scrie reuters.com.

Nu este pentru prima dată când Papa Francisc semnalează pericolul unui război nuclear, în noiembrie, Suveranul Pontif subliniind poziţia Bisericii Catolice privind armele nucleare, declarând că țările nu ar trebui să le stocheze cu niciun motiv.

În timpul îmbarcării în aeronava care urma să plece spre Chile, oficialii Vaticanului au împărţit reporterilor o fotografie făcută în 1945, în care apare un băiat japonez purtându-şi pe umeri fratele mort în urma atacului nuclear al S.U.A. asupra Nagasaki.

„Am fost mişcat atunci când am văzut asta. Singurul lucru la care m-am putut gândi au fost cuvintele «fructul războiului»", a spus Suveranul Pontif, făcând referire la explicaţia foto. „Am vrut să fie replicată şi distribuită pentru că o imagine ca asta poate fi mai emoţionantă decât o mie de cuvinte. Din acest motiv am vrut să o împărtăşesc cu voi".

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.