52 de copii au murit de la debutul epidemiei de rujeolă. La Cluj nu au fost semnalate îmbolnăviri

52 de copii au murit de la debutul epidemiei de rujeolă. La Cluj nu au fost semnalate îmbolnăviri

Institutul Naţional pentru Sănătate Publică a anunţat că alţi doi copii de 3, respectiv 5 luni au murit din cauza rujeolei.

Numărul total de decese a ajuns la 52, iar, la nivel naţional, au fost înregistrate, în ultima săptămână, peste 150 de cazuri noi.

Potrivit INSP, este vorba despre un copil de 3 luni, din judeţul Iaşi, fiind confirmat serologic şi prin izolare virală. Mama copilului a fost şi ea confirmată serologic.

Al doilea copil decedat avea 5 luni şi era din judeţul Vrancea.

De la debutul epidemiei de rujeolă, numărul total de decese a ajuns la 52. De asemenea, numărul total de persoane confirmate cu rujeolă, la nivel naţional, este de peste 12.700.

Conform sursei citate, din totalul cazurilor înregistrate, la nivel naţional, mai mult de jumătate, au fost raportate la copii cu vârste cuprinse între 0 şi 4 ani, iar alte peste 2.000 au fost confirmate la copii care au între 5 şi 9 ani.

În perioada 30 aprilie - 4 mai au fost raportate 151 de cazuri nou confimate în Bucureşti şi în 18 judeţe, cele mai multe fiind în judeţul Vrancea (32), Buzău (26), Constanţa (25) şi Braşov (14). Au mai fost cazuri de rujeolă şi în judeţele Iaşi (9), Neamţ (8), Argeş (7), Olt (6), Galaţi (4). De asemenea, câte trei cazuri au fost confirmate în judeţul Alba şi în Capitală, câte două în judeţele Brăila, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Maramureş şi Tulcea şi câte unul în Bacău şi Sibiu.

Loading...
Comenteaza