Sănătate

Cluj: Medicii specialiști cer bugetarea screeningului pentru cancer de colon

Medici specialiști prezenți la un congres de coloproctologie organizat la Cluj-Napoca cer Ministerului Sănătății să acorde finanțarea necesară pentru realizarea, printr-un program național, a unui screening pentru cancerul de colon, în condițiile în care, în ultimii 27 de ani, numărul cazurilor s-a triplat.
Publicitate

Potrivit șefului Departamentului de endoscopie digestivă din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj-Napoca, Marcel Tanțău, acest program național de screening pentru cancer de colon a fost aprobat de Parlament în urmă cu zece ani, dar nu a primit bugetarea necesară pentru a fi organizat.

'Programul național de screening pentru cancerul de colon există de vreo zece ani, a fost aprobat în Parlament, dar nu este bugetat și cerem Ministerului Sănătății să găsească fonduri pentru bugetarea sa. Nu s-au găsit niciodată fonduri suficiente pentru un astfel de program, deși se poate realiza pe regiuni pilot', a declarat joi, presei, Mircea Tanțău.

Mai multe AICI.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.