Emanuel Ungureanu, în cazul Lucan: "Voi depune noi probe despre alocarea discreționară de rinichi pentru actori, oameni politici, afaceriști"

Emanuel Ungureanu, în cazul Lucan: "Voi depune noi probe despre alocarea discreționară de rinichi pentru actori, oameni politici, afaceriști"

Deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu a anunţat, miercuri, că depune noi probe la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Bucureşti în cazul medicului clujean Mihai Lucan.

"Voi depune noi probe despre alocarea discreţionară a unor rinichi pentru actori, oameni politici, afacerişti. Sper să se deschidă o anchetă şi pe acest subiect de interes public. Între timp, Agenţia Naţională de Transplant (ANT) este condusă printre alţii de Victor Zota, condamnat penal definitiv pentru trafic cu ovocite", a scris Ungureanu, pe pagina sa de Facebook.

Probele pe care deputatul clujean a menţionat că le depune la DIICOT ar viza posibilul trafic de organe şi direcţionarea unor rinichi, de către Lucan, de-a lungul timpului unor persoane cu statut de "VIP".

"Noutăţile sunt în primul rând că nu ştim la nivelul opiniei publice dacă după audierea lui Alexandru Arşinel şi Victor Socaciu s-a început un dosar de urmărire penală. Eu am ridicat suspiciuni în cazul Arşinel încă din 2013. Eu am spus că Arşinel ar fi primit rinichi chiar dacă nu ar fi stat pe lista de aşteptare decât trei zile. Dar eu atunci am greşit.

Am aflat informaţii sigure şi voi depune dovezi că Arşinel nu a stat nici măcar o singură zi pe lista de aşteptare. Lucan era în vacanţă când a vorbit cu Arşinel la telefon şi i-a spus: <<Maestre, când vine primul rinichi, al tău va fi>>, aşa a şi fost. Actorul Alexandru Arşinel a primit codul CUIANT în aceeaşi zi în care a făcut transplantul", a spus Ungureanu într-o înregistrare video.

Deputatul Uniunii Salvați România a explicat că are dovezi care arată că unele dintre persoanele care au fost operate nici măcar nu aveau CUIANT, acesta fiind un cod care se oferă pacienţilor aflaţi pe listă de aşteptare a unui transplant.

"Pe lângă alocarea discreţionară care s-a întâmplat în cazul Arşinel sau Socaciu, cel din urmă nici măcar n-a mai primit niciun CUIANT, pur şi simplu a fost chemat pentru transplant şi nu s-a mai chinuit nimeni să facă niciun fel de formalităţi. I-au fost daţi rinichii unui copil de 10 ani, şi cu asta basta.

De ce? Pentru că s-a putut. Pentru că Lucan a putut şi pentru că nimeni nu îl controla. Mai exista o listă scurtă despre care au cunoştinţă câţiva medici din IUTRC, se plătea o sumă la Lukmed, apoi pacienţii erau chemaţi cu prioritate atunci când venea un rinichi pentru transplant", spune Ungureanu. 

Deputatul susţine şi că "Apropo de compromiterea intereselor justiţiei şi despre implicarea unor indivizi din structurile statului în sifonarea unor informaţii despre munca procurorilor în general şi a celor de la DIICOT, în cazul Lucan, în anul 2016, Lucan, după controlul lui Voiculescu, văzând că vine PSD la putere şi simţind că poate să controleze lucrurile, Lucan îi strânge pe medicii de la Institutul de Transplant Cluj la şedinţa de dimineaţă, la vizită, şi le spune: <<Copilaşi, am scăpat, ştiu de la cine vine controlul, ştiu cum îl cheamă pe procurorul de caz>>.

Loading...
Comenteaza