Sănătate

Ministerul Sănătăţii: Livrarea vaccinului antigripal a început luni

Luni a început livrarea celor un milion de doze de vaccin antigripal, conform anunţului furnizorului de vaccin către Ministerul Sănătăţii (MS), cele mai multe bucaţi urmând să ajungă la Constanţa, Prahova şi Buzău, anunţă MS.

Conform sursei citate, contractul încheiat cu câştigătorul licitaţiei de achiziţie prevede ca livrarea să se facă de către furnizor direct în teritoriu, la direcţiile de sănătatea publică.

„Luni vor fi livrate vaccinurile gripale către direcţiile de sănătate publică din: Constanţa (91.170 doze), Bucureşti (36.630 doze), Ilfov (6.520 doze), Călăraşi (20.207 doze), Giurgiu (5.215 doze), Teleorman(17.780 doze), Buzău ( 23.487 doze), Prahova (43.465 doze), urmând ca în cel mai scurt timp procesul de distribuire a vaccinului să fie finalizat la nivel naţional", potrivit unui comunicat de presă al MS.

Pentru a evita situaţiile de întârziere în aprovizionarea cu vaccin antigripal, Ministerul Sănătăţii a încheiat, pentru prima oară, un acord -cadru pentru achiziţia vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani. De altfel, Ministerul Sănătăţii încheie acorduri-cadru pentru toate tipurile de vaccin.

Anul acesta, Ministerul Sănătăţii va achiziţiona peste un milion de doze de vaccin gripal sezonier, dublu faţă de anul trecut, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc, potrivit oficialilor ministerului.

Conform ultimelor date furnizate de către Institutul de Sănătate Publică, pe teritoriul României nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute încadrându-se în intervalul aşteptat pentru această perioadă.

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripa clinic, IACRS şi pneumonii) a fost de 83.563, cu 3.7% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (86.996) şi cu 7.6% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (79.895).

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.