Patru decese din cauza gripei. Oraşele în care sunt focare

Patru decese din cauza gripei. Oraşele în care sunt focare
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că, luni, au fost înregistrate patru decese provocate de gripă. În decurs de 6 ore, INSP a anunţat că au fost înregistrate succesiv mai multe decese, numărul total al persoanelor care au murit din cauza gripei a ajungând la 22.

UPDATE 2: Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), a transmis, luni, că o femeie în vârstă de 65 de ani din judeţul Călăraşi a murit, confirmată cu virus gripal tip B, având condiţii medicale preexistente şi fiind nevaccinată antigripal.

Este al 22-lea deces confirmat cu virus gripal în sezonul 2017/2018 şi al patrulea anunţat luni de INSP.

________________________________________

UPDATE 1: Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), a transmis, luni, că au fost înregistrate alte două decese din cauza gripei.

În judeţul Arad, a murit o femeie de 63 de ani, care avea virusul gripal de tip B, aceasta fiind nevaccinată şi având şi alte probleme de sănătate.

De asemenea, un bărbat de 48 de ani, din Iaşi, a decedat din cauza virusului gripal de tip A, nici acesta nu era vaccinat şi avea şi alte afecţiuni.

Numărul total de decese cauzate de gripă a ajuns la 21 după ce, tot luni dimineaţa, a mai murit un bărbat de 67 de ani, din Bihor.

________________________________________

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), a transmis, luni, că a fost înregistrat un nou deces din cauza gripei.

Este vorba despre un bărbat de 67 de ani, din judeţul Bihor, confirmat cu virusul gripal A.

Acesta nu era vaccinat antigripal şi suferea şi de alte probleme de sănătate.

Este al 19-lea deces confirmat cu virus gripal în sezonul 2017-2018.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că există trei focare de gripă la Iaşi, Cosntanţa şi Bucureşti, unde două spitale, respectiv Spitalul Clinic "Victor Babeş" şi Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, au intrat în carantină din cauza numărului mare de cazuri de gripă. Potrivit ministerului Sănătăţii, în cabinetele medicale mai există peste 135.000 de doze de vaccin antigripal, iar de la începutul sezonului rece, au fost imunizate peste 800.000 de persoane.

 

Loading...
Comenteaza