Sănătate

Problemele din sănătate scot oamenii în stradă. Protest programat la Cluj

Oamenii se mobilizează pe o reţea de socializare pentru a protesta împotriva felului în care autorităţile au gestionat scandalul dezinfectanţilor.

Sătui de modul în care funcţionează sistemul sanitar din România şi pe fondul ultimului scandal care a zguduit medicina din ţara noastră, românii s-au organizat pe o reţea de socializare şi au decis să iasă în stradă. Dacă la Bucureşti sunt aşteptaţi 2.000 de protestatari, la Cluj numai câteva zeci de persoane au anunţat că vor ieşi în stradă. Evenimentul care se va desfăşura în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca este programat vineri, 6 mai, de la ora 19:00.

"Haideţi să nu mai tăcem! Să ieşim în stradă şi să le cerem socoteală. Să cerem răspunderea ministrului sănătăţii şi o anchetă obiectivă", scriu oamenii pe Facebook. Aceştia sunt revoltaţi după ce, săptămâna trecută, o anchetă jurnalistică scotea la iveală faptul că dezinfectantul utilizat în sute de spitale din România are o substanţă activă diluată de până la 10 ori.

Potrivit RISE Project, un litru de dezinfectant spitalicesc cumparat de afaceristul care deţine firma Hexi Pharma (Dan Alexandru Condrea) costă 7,9 euro la sursă, în Germania, însă preţul acestuia creşte de până la 10 ori pe hârtie, prin intermediul offshore-ului său intermediar din Cipru, de unde se trimite marfa către România.

Miercuri, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a anunţat că din totalul de 3.526 de probe recoltate din spitale, sub 5% au ieşit neconforme, în ceea ce priveşte eficacitatea dezinfectanţilor folosiţi. De fapt, controlul nu a substanţele dezinfectate, ci încărcătura microbiană, fiind recoltate probe de pe mâinile personalului, de pe suprafeţe, de pe instrumentalul medical.

"SISTEMUL S-A CONTROLAT SINGUR ȘI A IEȘIT BINE LA CONTROL. Da, e vorba de acel sistem care, de ani de zile, atentează la sănătatea şi la vieţile noastre. De ce e sistemul mai disperat ca oricând? Pentru că Dan Alexandru Condrea nu e decât unul din brațele caracatiței uriașe care suge banii din bugetul Sănătății românești.

Continuarea anchetei înseamnă dezvăluirea celorlalte capete. Continuarea anchetei înseamnă să aflăm de ce s-au trucat atâtea licitaţii în interesul Hexi-Pharma și de ce, în 2012, când l-au avut în mână pe Condrea, Parchetul, DNA şi DIICOT au închis urmărirea penală fără ca măcar să-l audieze. Continuarea anchetei înseamnă o zguduire uriaşă a mafiei din Sănătate", explică iniţiatorii protestului.

Protestatarii aduc în discuţie şi scandalul de la Opera Naţională din Bucureşti. „Să îi întrebăm pe premierul Cioloş și pe preşedintele Iohannis de ce scandalul de la Operă a dat jos un ministru, în timp ce carnagiul din Sănătate nu îi deranjează pe niciunul dintre ei", mai spun aceştia.

Dezinfectanţii cu probleme au ajuns şi în spitalele din Cluj. Mai multe unităţi medicale din Cluj-Napoca au colaborat în ultimii ani cu firma Hexi Pharma pentru furnizarea de dezinfectanţi, detergenţi, produse de curăţenie sau medicamente. Între acestea se numără şi Institutul Oncologic, al cărui manager a fost chiar actualul ministru al Sănătăţii, dar şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Clinic Municipal, Spitalul CFR, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase sau Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.