Sindicaliștii din sănătate renunță la greva generală

Sindicaliștii din sănătate renunță la greva generală

Sindicaliștii din Sănătate au anunțat marți seara că renunță la greva generală anunțată pentru 11 mai, după ce au ajuns la un acord cu reprezentanții guvernului.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat marți că s-a decis modificarea legii salarizarii, fără a modifica însă plafonarea sporurilor la 30 la sută, iar toți cei care au avut scăderi salariale vor primi banii înapoi.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus că ”legea salarizării a fost aplicată în mod subiectiv de către spitalele”, adăugând că în urma discutiilor cu sindicaliștii s-a decis modificarea legii salarizării, fără a modifica însă plafonarea sporurilor la 30 la sută, iar noua lege a sănătății va cuprinde și indicatori de performanță.

”Pot să vă dau un exemplu cel puțin hilar, din punctul nostru de vedere: două spitale au declarat că au avut scăderi salariale față de decembrie 2016. Spitalul Județean Arad: din 1.959 de angajați, 1.820 au avut scăderi salariale. Focșani: din 1.366, 1.307 au avut scăderi salariale”, a spus Sorina Pintea, citată de hotnews.ro.

Loading...
Comenteaza