Sindicatele din Sănătate, despre salarizarea din sistem: "Nu toate calculele legate de sporuri au fost corecte"

Sindicatele din Sănătate, despre salarizarea din sistem: "Nu toate calculele legate de sporuri au fost corecte"

Reprezentanţii sindicatelor din Sănătate au explicat, după o discuţie cu ministrul Sănătăţii, că nu s-a găsit nicio soluţie pentru regulamentul sporurilor, precizând chiar că unele calcule nu au fost făcute corect.

"Se pare că nu toate calculele sunt corecte, sunt discuţii, nu am găsit soluţii astăzi. Probabil ne vom mai întâlni şi după sărbători. HG-ul este acceptabil, dar problema este reprezentată de Legea salarizării unitare cu toate problemele ei. Cine a promulgat-o, cine a născut-o să şi-o asume sau să o modifice. Vom deconta toate aceste probleme în jurul datei de 15 aprilie, când se vor primi fluturaşii şi banii efectiv pe card. O parte dintre oameni spun că legea e bună, noi spunem că nu este bună, dar vom vedea pe 15 aprilie", a declarat Iulian Pope, reprezentantul Sanitas.

Sindicaliştii au explicat că ministrul Sănătăţii speră să găsească variante pentru aceste sporuri, după întâlnirile pe care le va avea cu managerii de spitale.

"Vom purta în continuare discuţii. La acest moment, nu avem nimic care ar putea veni în ajutorul colegilor noştri. Doamna ministru a spus că încearcă să găsească soluţii împreună cu managerii de spitale acolo unde sunt probleme, la aplicare", a precizat Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas.

Miercuri şi joi, zeci de angajaţi ai Institutului de Pneumofiziologie "Marius Nasta" din Capitală, biologi, asistente şi personal administrativ, au protestat, joi, pentru a doua zi consecutiv, în curtea unităţii spitaliceşti, fiind nemulţumiţi de reducerea sporurilor.

Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, regulamentul cadru care stabileşte locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă pentru familia ocupaţională ”sănătate şi asistenţă socială”.

Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asitenţă socială la 30% din suma salarilor de baza la nivelul ordonatorilor principali de credite.

Anexele 1-9 din regulamentul cadru aprobat stabilesc procentele diferenţiate pe locuri de muncă şi categorii de personal, în funcţie de condiţiile specific aferente fiecărui loc de muncă, respectiv:

- locuri de muncă cu condiţii periculoase: 15% până la 25%,

-locuri de muncă cu condiţii deosebit de periculoase: 35% până la 85%,

-locuri de muncă cu condiţii periculoase sau vătămătoare: 5% până la 15%,

- locuri de muncă cu condiţii grele de muncă: 10% până la 15%,

- personal care îşi desfăşoară activitatea cu surse de radiaţii sau generatoare de radiaţii în condiţii periculoase: până la 30%,

- personal care îşi desfăşoară activitatea în unităţile sanitare cu specific deosebit: 10% până la 15%,

- personal care lucreaza în unităţi sanitare aflate în localităţi izolate: până la 20%,

- locuri de muncă cu condiţii deosebite, cum ar fi stress sau risc: 5% până la 15%,

- personal care îşi desfăşoară activtatea în unităţile de asitenţă socială/ centre cu sau fără cazare: 7,5% până la 75%.

Potrivit actului normativ, locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor se stabilesc la nivelul fiecărui ordonator principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, având la bază buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.

Loading...
Comenteaza