Terapie prin artă în spitalele din Cluj

Terapie prin artă în spitalele din Cluj

Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” și Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Dr. Octavian Fodor” se alătură celei de-a șasea ediții a proiectului Terapie prin Artă.

Conceput de către Asociația Create.Act.Enjoy, proiectul se derulează până în data de 19 iulie și presupune ca, pe parcursul celor șase săptămâni pline de activități creative și recreative dedicate atât pacienților, cât și aparținătorilor și personalului medical, aceștia să aibă bucuria de a participa la un festival al artelor.

Astfel, până în data de 24 iunie, la nivelul Spitalului Clinic de Recuperare vor avea loc momente artistice cu clovni, amenajarea curții interioare, momente artistice cu mimi și personaje de basm, ateliere creative, concerte și acțiunea „Rudă pentru o Zi”, care constă în vizitarea pacienților fără aparținători.

De asemenea, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii se vor desfășura, în perioada 12 iunie - 1 iulie, șase întâlniri în cadrul cărora vor avea loc momente artistice cu clovni, mimi și personaje baroce. Totodată, sâmbătă, 30 iunie, copiii internați vor fi vizitați de personaje celebre, iar în data de 1 iulie, în cadrul acțiunii „voluntare de poveste”, celor mici li se vor citi povești.

Ediția din acest an este cea mai complexă de până acum iar din dorința de a-i inspira pe pacienți să se relaxeze și să-și stimuleze gândurile pozitive, organizatorii îi vor invita să călătorească direct din spital în vacanțele mult visate cu ajutorul realității virtuale. Aceasta este cea mai nouă componentă a atelierelor creative, alături de teatru, improvizație, scriere creativă, colaj, creare de obiecte decorative, pictură sau muzică. Totodată, pe lângă invitația de a cânta împreună la atelierul muzical, pacienții vor avea parte și de concerte în aer liber, în curtea spitalelor, cei care vor concerta fiind pianistul Cadmiel Boțac și trupa Infusion

Loading...
Comenteaza