Sănătate

Tudose, întâlnire cu şefii din sănătate după ce o femeie a murit din cauza lipsei de imunoglobulină

Mihai Tudose i-a convocat, miercuri, la o întâlnire, pe ministrul Sănătăţii, preşedintele CNAS, şeful Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi producătorii de imunoglobulină, discuţia fiind menită să rezolve criza generată de lipsa acestei substanţe, au declarat surse guvernamentale.

Decizia premierului a venit după ce, sâmbătă, o femeie a murit la Alba Iulia din cauza lipsei de imunoglobulină

Ministrul Sănătăţii anunţa, luni, că 2.200 flacoane de Pentaglobin au fost trimise în ţară, precizând că problemele privind imunoglobulina au apărut anul trecut, când ministerul era condus de Vlad Voiculescu, numindu-l pe acesta "ministrul Facebook".

"În această noapte, la ora 04.00, după ce a trecut de verificările de calitate necesare, comanda de 2.200 de flacoane de Pentaglobin a plecat spre toate unităţile spitaliceşti din ţară. De asemenea, în următoarele două săptămâni, vor mai ajunge încă 900 de flacoane de Intratec (100 ml), 6.000 flacoane Pentaglobin (50ml) şi 4.000 de flacoane Pentaglobin (100 ml), cantităţi ce vor acoperi nevoile pacienţilor din România. Până când vor sosi, spitalele care se confruntă cu cazuri urgente pot apela la unităţile medicale din ţară, unde am identificat existenţa a 1.700 de fiole de imunoglobulină", a scris Florian Bodog, luni, pe pagina sa de Facebook.

Sâmbătă, Vlad Voiculescu a anunţat că o femeie de 69 de ani a murit la spitalul din Alba Iulia, din cauza lipsei de imunoglobuline, precizând că ministerul ştia despre cazul aceste femei.

"Doamna Maria M., 69 de ani, a decedat în această dimineaţă la spitalul din Alba-Iulia din cauza lipsei de imunoglobulină. Astăzi, în România, ţara cu a treia cea mai mare creştere economică de pe glob şi cea mai mare din Europa. Nu este singurul caz care era în stare gravă, iar Ministerul ştia atât despre problemă în general, cât şi despre toate aceste cazuri, inclusiv al doamnei Maria M., în mod specific", a scris Vlad Voiculescu.

Imunoglobulina este o substanţă obţinută din plasma sanguină umană. Această plasmă, în urma prelucării, conţine anticorpi care protejează organismul împotriva bolilor.

Pacienţii cu afecţiunii autoimune sunt cei mai afectaţi de lipsa imunoglobulinei, de care ei sunt dependenţi şi îi ajută la imunitate. Prin natura bolii, aceşti pacienţi sunt foarte sensibili la orice, chiar şi la cea mai mică răceală.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.