INTERVIU | Vlad Moldoveanu: ”Clujul e un oraș care iubește baschetul”. De ce a plecat de la U-BT și când vrea să se retragă

INTERVIU | Vlad Moldoveanu: ”Clujul e un oraș care iubește baschetul”. De ce a plecat de la U-BT și când vrea să se retragă
Vlad Moldoveanu (29 ani) s-a destăinuit pentru ZIUA de CLUJ înaintea debutului României în preliminariile Campionatului Mondial de Baschet din 2019. Fostul jucător al campioanei U-BT Cluj a explicat motivul plecării la Demir İnşaat Büyükçekmece, obiectivele pe care le are cu actuala sa echipă și când se va retrage din baschet.

Vlad Moldoveanu este unul dintre cei mai importanți baschetbaliști români din ultimul deceniu. Și-a început cariera peste ocean, la colegiul St. John's din Washington DC, a evoluat la George Mason Patriot și American Eagles, iar apoi prin toată Europa. A jucat în campionatele Italiei, Franței, Estoniei, Poloniei, iar în vara lui 2016 a bifat prima experiență din România.

"Clujul mi-a plăcut dintotdeauna. Când eram mic, mi-am petrecut o vară aici. Am mulți prieteni și e, de departe, cel mai frumos oraș din România. Pentru mine și familia mea era cam singura soluție de a mă întoarce în țară", declara Moldoveanu anul trecut, pentru ZIUA de CLUJ.

Și a avut un sezon mai mult decât perferct. A pus umărul la primul titlu al echipei U-BT după 6 ani de la ultimul trofeu. A câștigat, de asemenea, Cupa și Supercupa României, și a participat cu "studenții" în preliminariile Basketball Champions League și apoi în Fiba Europe Cup. A trecut și printr-o accidentare, care l-a ținut departe de parchet 6 săptămâni, dar nu s-a dat bătut. Nu a luat doar trofee în Ardeal, a rămas și cu mulți prieteni.

Cu toate acestea, Vlad și-a dorit să joace la un nivel și mai înalt. Noi provocări. Și a plecat în Turcia, la Demir İnşaat Büyükçekmece. Alături de noua sa echipă, Vlad Moldoveanu se bate la play-off. Gândul îi rămâne, însă, în continuare la Cluj. "E un oraș care iubește baschetul".

Vlad, cum e viața în Turcia?

E diferită. Altă cultură, nu vorbesc limba. Büyükçekmece e un orășel puțin în afara Istanbulului, dar nu se simte. Sunt la 20 de km de aeroportul Ataturk. Facem cam o oră până în centru. E nebunie în trafic, multe mașini. Dar avem cam tot ce ne trebuie. Când am plecat de acolo erau 17 grade și când am ajuns aici erau 2.

Cum ți se pare nivelul competițional?

Exceptând echipele mari, restul formațiilor joacă un baschet americanizat, cum am văzut și în Franța. Nu sunt mulți antrenori care joacă baschetul apropiat de stilul spaniol, unde merge mingea mult. Aici se bazează mult pe izolări, pe relația 1 la 1, pe forță individuală, pe mersul mingii, pe alergare continuă.

Din câte văd, ai trei colegi americani la Demir Inșaat. Există restricții la jucătorii străini, așa cum e și în campionatul României?

Da, avem trei americani. În orice echipă sunt 6 străini. Noi avem jucători turci tineri, mulți luați de pe la Efes, dar și de la echipe din liga a doua. Și atunci, cel puțin la noi, dar și alte echipe mai slab cotate, întotdeauna e presiune mai mare pe jucătorii străini. Producem cam 90-95% din tot ce se întâmplă în echipă. Jucătorii turci de valoare sunt afară, în NBA. Cer niște salarii care nu pot fi acoperite decât de Beșiktaș, Galatasaray. E foarte greu pentru o echipă ca a mea sau Ușak să ia jucători care sunt la o anumită vârstă, la 28 de ani, care sunt în vârful carierei.

Ce obiectiv ai acolo?

Depinde. Suntem o echipă care poate prinde play-offul, dar va fi greu. Avem 3 victorii și 4 înfrângeri, am câștigat cam tot ce puteam să câștigăm. Puteam să batem și pe Banvit acasă, unde am condus aproape tot meciul. Noi am avut și începutul foarte greu. Mai avem două meciuri dificile. Apoi o să jucăm mai mult cu echipele de la mijloc și din partea noastră.

Dintre adversarele pe care le-ai avut, care te-au impresionat cel mai mult?

Cred că Efes, la nivel individual. Dunston e unul dintre puținii jucători care oricând îți bătea adversarul direct, era acolo, pregătit, puternic pe picioare. Apoi jucători ca McCollum, care îți bagă mingea de absolut oriunde. Aș zice și Galatasaray, dar nu mi s-a părut o echipă la fel de puternică. Adică au jucători talentați, joacă bine individual, din păcate nu am prins un meci foarte bun cu ei și diferența de scor a fost mare. Per total, cred că Efes a fost cea mai puternică.

Văd că stați bine în Europe Cup, mai aveți doar un meci din prima fază a grupelor și sunteți ca și calificați în faza următoare.

Nu știu dacă e un obiectiv neapărat pentru noi. Pentru mine e important să joc cât mai bine. Cred că avem o echipă care să meargă destul de mult acolo. Mai avem un meci la Prishtina și e aproape imposibil să pierdem la 29 de puncte ca să ratăm calificarea.

Cum îți petreci timpul liber acolo?

Cu familia, stăm aproape de plajă. Sunt multe parcuri, copii. Vremea e foarte frumoasă. Stăm într-un complex foarte frumos, unde te simți în siguranță. Suntem la 50 de km de centrul Istanbulului. Am vizitat centrul vechi, moschei.

Îți lipsește Clujul, având în vedere că ai jucat aici și ai cucerit tot ce era de cucerit pe plan intern?

Da, eu m-am simțit foarte bine aici. Dacă nu aveam motivația personală de a juca la un nivel mai înalt, într-un campionat mai puternic, probabil aș fi stat aici. Asta i-am spus și lui Silvășan. . La "U" nu sunt probleme financiare, banii au fost întotdeauna la timp, chiar nu am ce le reproșa. E un oraș care iubește baschetul. M-am înțeles bine cu toată lumea, cu Silvă, Bobo Pintea, Ciuic, Mircea (Cristescu - n. red.), cu băieții de anul trecut încă vorbesc. Și eu, și Kyndall (Dykes - n. red.). A fost o echipă frumoasă.

Ai avut și o perioadă în care ai fost accidentat la Cluj. Cum ai trecut peste acel moment?

A fost prima mea accidentare mai serioasă, am stat 6 săptămâni. Dar m-au ajutat foarte multe persoane din club. Am mers la Bologna, să văd un doctor pe care voiam eu neapărat să-l văd. Recuperarea am făcut-o aici cu Adi și cu Claudiu. Am revenit la meciul cu Sibiul, am jucat vreo 20 de minute și nu am avut nicio problemă. Toată lumea m-a ajutat să trec peste asta. Pentru mine nu a fost ușor, m-a deranjat foarte mult pentru că am lipsit în meciurile din Europe Cup care contau și dacă eram pe parchet, cred că ne-am fi calificat mai departe. Ne-am fi dorit și chiar aveam echipă care să poate merge mai departe.

Ce amintiri frumoase mai ai de aici? În afara trofeelor, desigur.

Am rămas cu mulți prieteni. Și acum, chiar dacă sunt puține zile la lot, încerc să-mi văd prietenii. Dar timpul parcă nu e suficient.

Care a fost cel mai greu moment al tău de la Cluj?

Supercupa cu Oradea, într-un fel. Era debutul de la Cluj, am resimțit presiunea, am jucat foarte prost, dar e bine că am câștigat (70-67 - n. red.). Dacă pierdeam, era o cu totul altă poveste.

Multă lume zice că semifinala cu CSM Oradea a fost adevărata finală a campionatului.

Oradea a avut o echipă bună și cu experiență. Poate din cauză că s-a dus seria în cinci meciuri s-a spus că a fost ca o finală. Era clar că noi ne-am făcut treaba de la bun început, am tratat serios fiecare meci. Calitativ, a fost o semifinală extraordinară. Dar trebuie să respectăm și Steaua, pentru că și ei au muncit enorm ca să ajungă pe un loc fruntaș.

Să vorbim și despre EuroBasket 2017. A fost primul turneu final al echipei naționale după 30 ani. Ce adversar te-a impresionat cel mai mult?

E clar că Spania. A avut o echipă foarte frumoasă. Dar apoi am avut șansa să văd finala la Istanbul, dintre Serbia și Slovenia, și ambele echipe erau peste Spania. Aveau alt tempo, alte execuții. Croația mi s-a părut o echipă bună, dar nu închegată. Iar restul echipelor erau într-un fel accesibile, dacă eram noi mai atenți. Cred că se putea mai mult. Dar sper să fi învățat ceva și să ne calificăm la EuroBasket 2021.

Ce crezi că îi lipsește naționalei în acest moment ca să se poată bate cu marile forțe?

Eu zic că în momentul de față nu îi lipsește nimic. Dacă suntem toți sănătoși, putem să ne calificăm la EuroBasket 2021. Mai ales că am avut ocazia pe care am primit-o din partea țării noastre, să jucăm la EuroBasket 2017. Acum e important să ieșim din grupa asta (pentru calificarea la Mondial - n. red.), să terminăm în primele 3, să mergem mai departe și să prindem cât mai multe meciuri tari. Din grupa următoare, ca să ne calificăm la Mondiale, e aproape imposibil.

Pentru că ai adus în discuție și preliminariile pentru Mondial, cum ți se par adversarii din prima fază?

Nu cred că sunt echipe de speriat. Cu Croația am jucat la EuroBasket, am avut 10-0 cu ei la un moment, dar am pierdut. Atunci au avut și jucători din NBA. Nu sunt o echipă de nebătut. Din grupa asta, Olanda mi se pare o echipă foarte închegată, periculoasă. Au experiența de la EuroBasket, au aceiași jucători și antrenor de mult timp. Iar asta ar putea să conteze foarte mult în economia calificării. Timpul de pregătire e foarte scurt. La noi, jumătate sunt tineri, alții sunt trecuți de 30 ani. În curând, o parte dintre noi o să predăm ștafeta.

Cât timp simți că o să mai poți juca?

Eu sper să mai joc 6-7 ani, dar la echipa națională, la fel cum am vorbit cu Horia și Markovschi (selecționerul României - n. red.), ultima mea perioadă la națională va fi EuroBasket 2021. Sper să îmi închei cariera acolo cu o participare la EuroBasket, dar nu se știe niciodată. Sper să am puterea de a munci și de a fi alături de băieți.

Primul meci din preliminariile Mondialului din 2019 îl jucați cu Italia, vineri, la Torino. Cum vezi această partidă?

Va fi un meci greu, dar de care ne putem agăța. Și ei au un antrenor nou. Dar le lipsește un Datome, un Melli, un Hackett. Sunt jucători importanți. Știu că deja s-au vândut toate biletele. Și au ales să joace în sala mică din Torino. Au trei săli acolo și au ales una cu 5.000 de locuri. E clar că și ei vor să pună presiune și să aibă avantajul propriului teren. E primul meci dintr-o campanie și e important să începi cu dreptul.

Apoi vine și meciul cu Olanda, duminică, la Cluj.

E un meci pe care trebuie să-l câștigăm, mai ales că e acasă. E o grupă similară cu cele din Fiba Europe Cup și contează enorm ce faci acasă.

Care e secretul succesului pentru tine, ca și sportiv?

Trebuie să muncești și să fii serios. Să știi ce vrei dintr-o carieră în sport, iar apoi să-ți faci un plan ca să ajungi acolo. Am stat foarte mult afară. Am văzut mulți americani care stau prin cluburi. Dar trebuie să-ți pese și de fani, și de echipă. Până la urmă, ei te plătesc și trebuie să-i respecți prin efortul și profesionalismul tău. De talent, de nivelul la care poate ajunge fiecare, depinde de jucător. Pentru LeBron, țelul e să ajungă cel mai bun din lume, pentru alții să fie la un anumit nivel. Să joace în Fiba Europe Cup. Fiecare are un maxim.

CV Vlad Moldoveanu

Data nașterii: 11 februarie 1988
Locul nașterii: București
Înălțime: 2.06 m
Poziție: Power Forward
Echipa actuală: Demir İnşaat Büyükçekmece
În trecut: U-BT Cluj (2016-2017), Stelmet Zielona Gora (2015-2016), Turow Zgorzelec (2014-2015), Kalev/Cramo (2013-2014), Le Havre (2012-2013), Benetton Treviso (2011-2012), American Eagles (2009-2011), George Mason Patriots (2007-2009), Colegiu St. John's.
Palmares: Cupa, Campionatul și Supercupa României cu U-BT Cluj (2016-2017), Câștigător al Supercupei Poloniei în 2015 și 2016, Campion al Poloniei în 2016, Finalist al campionatului Poloniei în 2015, Finalist al cupei Poloniei în 2016, Finalist al cupei Estoniei în 2013-2014 și Campion 2013-2014 în Estonia.
Individual: Baschetbalistul român al anului (2012, 2013), MVP al sezonului și finalei 2013-2014 în Estonia.
A participat cu echipa națională de baschet a României la Europeanul de Baschet Cluj 2017.

Loading...
Comenteaza