Sport
Abonamente şi scaune numerotate în Gruia
de Ziua de Cluj, 19 iunie 2007, 23:27
Din sezonul următor, stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” va avea scaune noi, care vor fi şi numerotate, după modelul arenelor europene. Conducerea clubului ardelean va scoate la vânzare abonamente pentru jocurile din campionat şi cele din Cupa UEFA. Şefii CFR-ului au avut luni o şedinţă în care au discutat cu constructorii stadiul lucrărilor.
în aceste zile, stadionul din Dealul Gruia seamănă mai degrabă cu un şantier decât cu o arenă de fotbal. Lucrările de cosmetizare ale “casei feroviarilor” sunt în plină desfăşurare. De la tribuna actuală şi peluză se vor demonta toate scaunele, urmând ca angajaţii unei companii specializate să toarne un nou strat de beton pe care vor fi montate noile scaune, comandate special de la o companie din China.
în aceste zile, muncitorii au înlăturat scaunele doar din zona tribunei oficiale şi a tribunei 0, însă lucrările va continua şi la sectoarele A şi B, dar şi la peluză. Noile scaune care vor fi fixate pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” vor fi numerotate, iar spectatorii îşi vor putea procura abonamente pentru partidele din campionat şi cele din Cupa UEFA.
Conducerea “feroviarilor” a primit deja multe cereri pentru abonamente. “Am primit deja foarte multe cereri pentru abonamente. Acum, dacă vor fi numerotate scaunele, vom face şi abonamente. Chiar suntem obligaţi de UEFA”, ne-a spus Iuliu Mureşan, care a precizat că doar după 15 iulie vor fi scoase la vânzare abonamente. Până în acest campionat, conducerea “alb-vişiniilor” a scos la vânzare abonamente doar pentru tribuna 0.
Cu stâlpii nocturnei în peluză
După ce au fixat locaţia pe care o vor ocupa cei patru stâlpi de susţinere a nocturnei, constructorii au demarat lucrările de creare a fundaţiei. Cei doi stâlpi din dreptul peluzei l-au forţat pe antreprenor să intre cu lucrările chiar în peluză.
Nocturna de 1.600 de lucşi care va lumina stadionul din Gruia va fi montată abia începând de luna viitoare. Stâlpii, care vor fi din beton, şi nu din schelă metalică, cum sunt pe majoritatea stadioanelor din România, vor ajunge abia în primele zile ale lunii iulie.
“Oficială” pe două niveluri
Unul dintre punctele importante din normele de licenţiere pevăzute de UEFA la care stadionul din Gruia este deficitar se referă la tribuna oficială.
Tribuna VIP, cabinele de comentator şi masa presei au dispărut, urmând ca deasupra actualei tribune să apară noua tribună oficială care va îndeplini standardele cerute de UEFA.
Aceasta va fi formată din două etaje care vor asigura locurile VIP, masa presei şi vor fi amenajate noi cabine de transmisii. Noua “oficială” va avea aproximativ 800 de locuri.
Fundaţie pentru tribuna de 4.200 de locuri
în spatele peluzei, constructorii au săpat o bună parte din fundaţia noii tribune din schelă metalică. Aceasta va fi montată în luna iulie şi va putea găzdui 4.200 de spectatori.
Nu doar stadionul suferă modificări importante. Principala stradă de pe care se face accesul în stadion, cea din spatele actualei tribune, strada 11 Octombrie, este în plin proces de asfaltare, iar trotuarele vor fi refăcute.
Şedinţă acţionari-constructori
Luni după-amiază, în sala de conferinţe de la stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, preşedintele Iuliu Mureşan şi acţionarii Arpad Paszkany, Peter Pal, Ştefan Gadola, Florin Ciorca, împreună cu reprezentanţii firmelor care se ocupă de cosmetizarea stadionului au discutat preţ de câteva zeci de minute despre stadiul lucrărilor.
Mureşan, însoţit de constructori, a făcut un tur al stadionului, dorind să afle în detaliu care e stadiul lucrărilor.
“Suntem la limită. Sperăm să terminăm cea mai mare parte a lucrărilor până la meciul cu Benfica. Oricum, noi putem până în 12 august să finalizăm ceea ce ne-am propus”, a spus Mureşan. Cel mai probabil, din luna septembrie se vor demara şi lucrările pentru noua tribună de pe terenul de zgură.