Atletico Madrid a câștigat pentru a treia oară Europa League. Griezmann a fost eroul finalei de la Lyon

Atletico Madrid a câștigat pentru a treia oară Europa League. Griezmann a fost eroul finalei de la Lyon

Francezul a punctat de două  ori în victoria împotriva lui Marseille, scor 3-0.

Susținuți de o galerie impresionantă, jucătorii lui OM au început  mai bine, iar Germain a ratat o ocazie uriașă în minutul 4. Apoi, partida s-a echilibrat, dar la jumătatea reprizei, Griezmann a profitat de o greșeală în apărarea adversă și a deschis scorul.

Ghinionul a continuat pentru echipa lui Rudi Garcia, iar până la pauză, francezii l-au pierdut pe cel mai bun jucător al lor, Dimitri Payet. La finalul primei reprize, ibericii conduceau, scor 1-0.

Spaniolii au intrat mai bine după pauză, iar la patru minute de la reluare, Koke i-a pasat excelent lui Griezmann, iar vărful francez l-a învins pe Mandanda cu o execuție elegantă. Jocul s-a liniștit, dar au mai fost ocaziile lui Koke, din minutul 71 și cea a lui Mitroglu, cu 10 minute înainte de final. Atacantul grec a semnat cea mai mare ocazie a lui Marseille, când a lovit bara.

Când arbitrul se pregătea să fluiere finalul partidei, ibericii au mai punctat o dată, prin căpitanul Gabi, care a stabilit scorul final, 3-0. Astfel, Atletico Madrid câștigă al doilea trofeu european ca importanță pentru a treia oară.

Echipe de start:

Atletico: Oblak – Vrsaljko (’46 Juanfran), Gimenez, Godin, Lucas – Correa (’88 Thomas), Gabi, Saul, Koke – Griezmann (’90 Fernando Torres), Diego Costa

Marseille: Mandanda – Sarr, Rami, Luiz Gustavo, Amavi-  Anguissa, Sanson – Thauvin, Payet (’32 Lopez), Ocampos (’55 N’Jie) – Germain (’74 Mitroglu)

Loading...
Comenteaza