Sport
Avantaj “U” Mobitelco
de Ziua de Cluj, 04 mai 2008, 23:33
Cu Zoran Krstanovic în mare formă, “U” Mobitelco a câştigat meciul de sâmbătă, de la Sibiu, 68-64, în faţa celor de la CSU. Partida secundă s-a încheiat însă cu victoria gazdelor, astfel că scorul la general e egal, 1-1.
După două meciuri disputate în Palatul Sporturilor “Transilvania” din Sibiu, “U” Mobitelco şi-a îndeplinit primul obiectiv, acela de a le “sufla” sibienilor un meci chiar pe Cibin. Partida de sâmbătă, prima din semifinala Cluj-Sibiu, a fost dominată de apărarea extrem de atentă şi agresivă a oamenilor lui Tab Baldwin, dar şi de imprecizia aruncătorilor sibieni de la distanţă.
Elevii lui Peter Schomers n-au izbutit să concretizeze nici o aruncare din spatele liniei de 6,25 metri timp de 25 de minute, până când Hatcher a scuturat plasa de la distanţă. Clujenii au condus în permanenţă ostilităţile, având chiar şi 14 puncte avans pe tabelă, 39-52 (29). Gazdele s-au apropiat ameninţător în ultimele secunde, 62-63 (39), dar n-au avut puterea să revină cu adevărat. Zoran Krstanovic, cu 15 puncte şi 15 recuperări, a fost omul primei partide.
Cum primul obiectiv era îndeplinit, clujenii au abordat mult mai relaxaţi jocul secund, disputat ieri. Peter Schomers a surprins, lăsându-l pe bancă pe Darnell Clavon şi titularizându-l pe Cristi Crăciun. Românul a avut o evoluţie foarte bună în primul sfert, pe care sibienii l-au început în forţă, dar l-au terminat la doar două puncte în faţa “studenţilor”, 14-12.
Sfertul secund va rămâne, cu siguranţă, în memoria fanilor baschetului românesc, prin faza din minutul 17, când LeVar Seals a reuşit un slam-dunk devastator, cu o mână, peste Barbary şi Crăciun. Seals a înscris imediat după aceea un coş de trei puncte, care a dus “U” în avantaj pentru prima dată, 27-29. Din păcate, apărarea clujenilor n-a funcţionat deloc în primele zece minute ale reprizei secunde, când gazdele au înscris 34 de puncte, pecetluind, practic, soarta meciului.
Elevii lui Baldwin au fost aproape de o revenire spectaculoasă, însă eliminarea lui Seals le-a stricat planurile, iar Sibiul a învins cu 86-80. Cel mai bun marcator din tabăra clujeană a fost LeVar Seals, cu 23 de puncte. Meciurile trei şi patru se vor juca miercuri, respectiv joi, în Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj. Dacă va fi nevoie, “decisivul” va avea loc duminică la Sibiu.
Aproape de bătaie
îndemnaţi de membrii galeriei sibiene, mai mulţi spectatori din spatele băncii de rezerve clujene s-au postat ieri în apropierea jucătorilor la un time-out şi au creat un zgomot infernal, folosindu-se de goarne. Enervat că jucătorii nu înţelegeau indicaţiile lui Baldwin, antrenorul secund al clujenilor, Dorin Pintea, le-a cerut fanilor să înceteze, moment în care aceştia s-au apropiat ameninţător spre el.
Incidentul a fost aplanat la timp de intervenţia unui oficial al CSU Sibiu. Situaţiile tensionate n-au lipsit pe parcursul celor două partide. Spre exemplu, ieri, cei 35 de suporteri clujeni care au însoţit echipa la meci au fost primiţi de fanii sibieni cu scandări pro-CFR.