Bogdan Mara, despre declarațiile venite dinspre CFR înaintea meciului FCSB – Poli: ”A fost un mod de a-i motiva pe cei de la Iași”

Bogdan Mara, despre declarațiile venite dinspre CFR înaintea meciului FCSB – Poli: ”A fost un mod de a-i motiva pe cei de la Iași”

Directorul sportiv al clujenilor a explicat rolul atacurilor la adresa moldovenilor.

Războiul declarațiilor dintre CFR și FCSB s-a intensificat pe măsură ce campionatul se apropie de final. Înaintea partidei din Copou, pierdută de roș-albaștrii, scor 1-0, mai multe voci din Gruia suțineau faptul că ieșenii nu vor fi la fel de motivați, la meciul cu bucureștenii, ca și în partida cu “feroviarii”.

Directorul sportiv al formației alb-vișinii susține că atacurile au fost doar o metodă de a-i motiva pe jucătorii Politehnicii. “Nu avem de ce să le cerem scuze, ci doar să-i felicităm pe cei de la Iași. Sincer, mă așteptăm la un egal, de fapt speram la un egal, dar dacă a ieșit așa e și mai bine. A fost un mod de a-i motiva pe cei de la Iași, nu ne gândeam la altceva. Ei nu mai aveau niciun obiectiv, oricum tot pe 6 rămâneau, așa că ne-am gândit să-i motivăm

La final ne-am bucurat puțin și moderat, pentru că nu este nimic rezolvat. Sigur, avem prima șansă, dar ne vom bucura când vom fi matematic campioni. Este o satisfacție pentru că cei de la Iași au făcut un meci mare. Presiunea asupra lui Qaka și-a spus cuvântul, fotbalist foarte bun și interesant”, a spus Mara la Digisport.

CFR joacă în penultima etapă la Giurgiu, împotriva Astrei, iar FCSB va juca la Craiova, cu CS U, ocupantă ultimei poziții a podiumului.

Loading...
Comenteaza