Sport

Campioana U-BT întâlnește Lukoil Akademic în Europe Cup. Copiii vor avea acces gratuit la meci

U-BT Cluj își dispută, miercuri, de la ora ora 19:00, la Sala Polivalentă din Cluj, ultimul meci din prima fază a grupelor FIBA Europe Cup. Campioana României va da piept cu Loukoil Akademic Sofia. La acest duel, copiii vor avea acces gratuit.
  • Foto: Sandor Manases/fiba.basketball

    Foto: Sandor Manases/fiba.basketball

Înaintea confruntării cu campioana Bulgariei, U-BT conduce Grupa E, cu 9 puncte. Pentru a termina primii, însă, ardelenii trebuie să învingă în partida de miercuri.

"Este un meci decisiv pentru noi. Ne dorim să câștigăm pentru a termina pe primul loc grupa E, chiar dacă suntem deja calificați în faza a doua a grupelor", a spus antrenorul clujenilor, Mihai Silvășan, pe site-ul clubului.

Bilete gratuite pentru copii:

De Moș Nicolae copiii vor avea acces gratuit la meciul de mâine dintre U-BT Cluj și Lukoil Academic. Copiii și elevii, dar și juniorii clubului vor intra pe la intrarea principală și vor ocupa locurile in peluzele Salii Polivalente.

Detalii bilete pentru părinți:

Tichetele vor putea fi procurate de pe platforma bilete.ro, dar și de la casieria Sălii Polivalente, după următorul program:

Marți, 5 decembrie: de la ora 12.00 - 18.00
Miercuri, 6 decembrie: de la ora 16.00 - 20.00
Preț bilete: 20 de lei
Bilet cu reducere: 10 lei (studenți DOAR pe baza cardului Omnipass).

IMPORTANT:

Cu o jumătate de oră înainte de începutul meciului, spectatorii nu mai au posibilitatea de a își alege locurile în sală. Tichetele vor fi pretipărite cu locul pentru a limita timpul de așteptare la casa de bilete.
Spectatorii sunt rugați sa printeze biletele după achiziționarea lor online.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.