Sport

CFR vede luminiţa de la capătul tunelului. "Avem bugetul asigurat până la iarnă"

CFR Cluj este în insolvenţă, dar oficialii "vişiniilor" sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul fostei campioane.
  • Iuliu Mureşan a infirmat o posibilă revenire a lui Arpad Paszkany în acţionariatul echipei/ Foto: arhivă Ziua de Cluj

    Iuliu Mureşan a infirmat o posibilă revenire a lui Arpad Paszkany în acţionariatul echipei/ Foto: arhivă Ziua de Cluj

Publicitate

Iuliu Mureşan, preşedintele formaţiei din Gruia, a aproximat şi suma de care are nevoie echipa sa pentru a scăpa de datorii.

"Cu siguranţă o să mai vindem jucători. Avem mulţi fotbalişti tineri, care se vor afirma. În acest moment, avem nevoie de aproximativ 3 milioane de euro pentru a ieşi din insolvenţă. Pentru fotbalul nostru, nu e o sumă mare", a declarat şeful "feroviarilor" pe Digisport.

CFR Cluj se află în negocieri cu afacerişti din străinătate, iar Mureşan este convins că formaţia antrenată de Vasile Miriuţă va avea noi investitori până la iarnă.

"Încă nu am făcut paşi importanţi, suntem tot la faza de expertiză. Dar la iarnă va exista o discuţie la finalul căreia sperăm că se va finaliza ceva. Suntem cu banii la zi, avem bugetul asigurat până la iarnă, aşa că este linişte", a mai spus el.

Iuliu Mureşan a infirmat o posibilă revenire a lui Arpad Paszkany în acţionariatul echipei.

Cu cei doi la conducere, CFR Cluj a obţinut cele mai mari performanţe din istorie. A câştigat trei campionate (2008, 2010, 2012), patru cupe (2008, 2009, 2010, 2016) şi două supercupe ale României (2009, 2010).

De asemenea, în sezoanele 2008-2009, 2010-2011 şi 2012-2013, CFR a evoluat în Champions League. Cel mai bun rezultat din această competiţie rămâne clasarea pe locul 3 în 2012, în faza grupelor. Atunci, echipa din Gruia a strâns 10 puncte într-o grupă cu Sporting Braga, Galatasaray şi Manchester United.

"Sunt doar speculaţii. Deocamdată, el nu şi-a exprimat intenţia de a se implica din nou la club. Eu mi-aş dori să revină. În anii petrecuţi aici a realizat multe lucruri bune, iar echipa de acum este creaţia lui", a declarat oficialul "feroviarilor" cu o zi în urmă, pentru ZIUA de CLUJ.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.