Sport

NEWS ALERT Clujul, gazdă a Campionatului European de Gimnastică din 2017

Cluj-Napoca va găzdui Campionatul European de Gimnastică din 2017, informează edilul Emil Boc în urma discuţiei avute cu președintele Federației Europene de Gimnastică, Georges Guelzec.
Publicitate

"Am discutat cu Georges Guelzec, Președintele Federației Europene de Gimnastică - European Union of Gymnastics, Kirsi Erofejeff-Engman, Director general al UEG și Adrian Stoica, Președinte Federația Română de Gimnastică, despre stadiul organizării la Cluj a Campionatului European de Gimnastică din 2017. Conform programului stabilit, pregătirile sunt în grafic, astfel încât Campionatul European de Gimnastică (feminin și masculin) să se desfășoare în bune condiții la Cluj-Napoca. De asemenea, cu această ocazie, au fost vizitate și analizate bazele sportive, logistica disponibilă, hotelurile și starea generală a infrastructurii sportive din Cluj-Napoca. În concluzie, în 2017, orașul nostru va fi Capitala Europeană a Gimnasticii, prin oragnizarea acestei competiții sportive de cel mai înalt nivel", a scris primarul Clujului pe pagina sa de Facebook. 

Amintim că, în acest weekend, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca se desfăşoară Campionatul Naţional de Gimnastică 2016.

Se vor afla în competiție pentru titlurile masculine și feminine 2016 aproape 90 de gimnaste și gimnaști, pe cărțile de vizită ale celor mai mulți dintre concurenți aflându-se înscrise titluri olimpice, mondiale sau continentale și, nu în ultimul rând, naționale, reprezentând 15 cluburi din România.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.