Competiţie hipică la Cluj. Premii de 15.000 de euro la Cupa Federației Ecvestre Române

Competiţie hipică la Cluj. Premii de 15.000 de euro la Cupa Federației Ecvestre Române

Premii totale de 15.000 de euro sunt puse la bătaie pentru Cupa Federației Ecvestre Române, eveniment ce va avea loc, între 10 şi 13 mai, la Salina Equines, competiţie la care sunt aşteptaţi 130 de concurenți.

Intrarea la competiţia organizată de Salina Equines - Centrul de Echitație și Pensiune pentru Cai de lângă Salina Turda (judeţul Cluj) este liberă, iar concursul se desfășoară zilnic între orele 10:00 și 18:00.

“Iubitorii sportului hipic au ocazia să urmărească, pe durata celor patru zile de competiție, una din cele mai spectaculoase probe hipice, cea de obstacole. Suntem mândri că, în al treilea an de competiții organizate la Salina Equines, interesul pentru hipism e tot mai mare. Observăm asta atât în cadrul lecțiilor de echitație pe care le oferim, cât și în cadrul competițiilor și spectacolelor ecvestre pe care le organizăm”, a declarat Cristian Bondor, directorul evenimentelor Salina Equines.

Unul din sponsorii evenimentului, Restaurantul Sarea-n Bucate, pregătește un spațiu dedicat deliciilor culinare tradiționale. Astfel, spectatorii mari și mici pot petrece întreaga zi în aerul curat al dealurilor Durgăului sau pot combina o vizită la Salina Turda cu participarea la competiția hipică. Pasionații de echitație se vor bucura de prezența unui vendor de materiale specifice acestui sport.

Cinci evenimente hipice în 2018

Salina Equines organizează, în 2018, cinci evenimente hipice spectaculoase pe domeniul centrului de echitaţie, investiţie de 2,5 milioane de euro, în imediata apropiere a Salinei Turda din judeţul Cluj. Cupa Federației Ecvestre Române este al doilea eveniment din cele cinci organizate de Salina Equines în 2018.

La sfârșitul lui aprilie, aici s-a desfășurat Etapa Națională de Anduranță Ecvestră. În calendarul competiţional urmează evenimentele: 5-8 iulie - Salina Equines Horse Trophy (ediția a treia), 12-15 iulie - Etapa Națională de Obstacole şi 13-16 septembrie - Finala Forță, Finale Amatori.

Acest calendar este doar o mostră a faptului că interesul pentru hipismul românesc renaşte şi că, în următorii ani, acest sport are toate şansele să revină la renumele de odinioară, când călăreţii români câştigau trei cupe pe naţiuni şi medalii de bronz şi de argint la olimpiadele de la Berlin, Moscova şi Roma.

Premii de 100.000 de mii de euro, sute de participanți din țară și străinătate și mii de spectatori este bilanțul primilor doi ani de competiții sportive desfășurate în baza de lângă Salina Turda.

Centru de echitaţie şi pensiune de cai: investiţie de 2,5 milioane euro

Centrul de Echitație Salina Equines, o investiție de 2,5 milioane de euro, oferă servicii de echitație - în cele două manejuri exterioare, cu o suprafață de 4.000 mp, respectiv 1.100 mp și în cel acoperit, de 800 mp - funcționând și ca pensiune pentru aproximativ 50 de cai. Centrul organizează în fiecare an importante competiții naționale și internaționale, valoarea totală a premiilor acordate până în prezent fiind de aproximativ 100.000 de euro.

 

Loading...
Comenteaza