Cum a ratat Sânmărtean un transfer la CFR

Cum a ratat Sânmărtean un transfer la CFR
Fostul mijlocaș al echipei naționale, Lucian Sânmărtean (37 ani), putea ajunge în Gruia în urmă cu câteva sezoane.

În 2009, înainte de a fi transferat de FC Vaslui, fotbalistul bistrițean a negociat cu CFR Cluj și FCSB. Sânmărtean nu a ajuns, însă, la un acord cu niciuna dintre ele. Internaționalul român a ajuns, astfel, la echipa patronată în acel moment de Adrian Porumboiu.

"Domnul Porumboiu a fost primul care m-a sunat. Mi-a zis: «Vreau să vii la echipă, mie îmi plac jucătorii cu har». Eu am zis, «Dom'le, se interesează Steaua, se interesează CFR, vreau să am o discuţie cu dânşii». Şi omul a fost foarte pozitiv, fiindcă atunci avea jucători.

Avea jucători buni şi eram mai degrabă o plombă la echipă. De asta nici nu am insistat foarte tare să merg la Vaslui. Am stat, am discutat şi cu CFR-ul. Nu ne-am înteles. Şi l-am sunat eu pe domnul Porumboiu. Ne-am întâlnit și am semnat", a dezvăluit Sânmărtean la Telekom Sport.

Lucian Sânmărtean (37 ani) evoluează în prezent la FC Voluntari, după o lungă perioadă de pauză. De-a lungul carierei, mijlocașul român a mai jucat la Gloria Bistrița, Panathinaiks, FC Utrecht, FC Vaslui, FCSB, Al-Ittihad, Pandurii și Al-Taawoun. La echipa națională, Sânmărtean a strâns 21 de selecții. Ultima sa apariție sub tricolor a fost la Euro 2016, în ultimul meci din Grupa A, cu Albania, pierdut de România cu 0-1.

Loading...
Comenteaza