Sport

Date uluitoare despre Miroslava, adversara lui ”U” din Cupă. Oficialii ”studenților”: ”Îi vom lua în serios”

Oficialii Universității Cluj au reacționat după aflarea adversarului din 16-imile Cupei României. ”Șepcile roșii” vor juca în această fază cu Știința Miroslava, din județul Iași.
  • Foto: Știința Miroslava/Facebook.com

    Foto: Știința Miroslava/Facebook.com

Publicitate

Viitoarea adversară a "studenților" ocupă locul 17 în Liga a 2-a, având doar 8 puncte după 12 etape. Miroslava surprinde însă din alte puncte de vedere. Acum doi ani a fost declarată cea mai bogată comună din țară, cu venituri totale de 56,2 milioane de lei, potrivit businessmagazin.ro.

Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, crede că adversarul trebuie tratat serios. Oficialul "Șepcilor roșii" va face, de asemenea, demersuri pentru ca meciul să se joace în nocturnă.

"Trebuie să luăm în serios adversarul. Știința Miroslava este, totuși, o echipă de Liga a 2-a. Însă noi suntem Universitatea Cluj și vom juca la victorie, mai ales că evoluăm acasă. Vrem să ne calificăm mai departe.

Din respect pentru fotbal și pentru suporterii noștri, vom solicita schimbarea orei de disputare a partidei. Fotbalul nu înseamnă nimic fără spectatori. Dacă și adversarul nostru va fi de acord, vom cere ca partida să se dispute de la ora 19:00, în loc de 14:30", a declarat Constantea, pentru ZIUA de CLUJ.

Cu toate acestea, Ioan Ovidiu Sabău e convins că "alb-negrii" vor avea o misiune ușoară. "E un adversar accesibil. E bine așa, deocamdată. Vedem ce va fi în următoare etapă (în optimile Cupei - n. red.). Contează foarte mult că jucăm acasă, în fața propriilor suporteri. E un avantaj mare", a spus managerul sportiv al clubului.

"U" Cluj - Știința Miroslava se va disputa în perioada 24-26 octombrie, pe Cluj Arena. Miroslava este a doua formație din eșalonul secund pe care "studenții" o întâlnesc în această ediție. Prima a fost Olimpia Satu Mare, în turul 4 al Cupei. Echipa antrenată de Adrian Falub s-a impus atunci cu 2-0, în urma unei duble semnate de Dorin Goga. ”Studenții” ocupă locul 7 în Liga a III-a, cu 11 puncte după 7 runde.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.