Sport

Dinamo a spulberat visul “viruşilor”

Euforia “viruşilor verzi” nu a ţinut decât până în optimile de finală. După ce au învins pe UTA Arad cu scorul de 1-0, elevii lui Ovidiu Raţiu au capotat în faţa campioanei en-titre a Ligii I, Dinamo Bucureşti.

Cornel Ţălnar şi-a permis să-şi odihnească vedetele Niculescu, Dănciulescu şi Lobonţ, mizând pe tinerii Muşat, Scarlatache, Liviu Ganea sau Păun. Debutul jocului a stat sub semnul echilibrului, deşi cele două echipe sunt despărţite de două divizii. Prima şansa de a marca i-a aparţinut lui Opriţa care a tras de la 20 de metri, însă Pâglişan a fost la post.

 “Viruşii” au replicat prin Gaşpar care a fost aproape să profite de o neînţelegere dintre Romanovs şi Scarlatache. Sănătatea şi-a continuat ofensiva, iar Gabor (prim-plan) a şutat de la distanţă, mingea trecând puţin pe lângă vinclul porţii oaspeţilor. Dinamo a taxat avântul clujenilor, iar Boştină a deschis scorul în minutul 35 după o fază creată de Izvoranu.

 în finalul primei părţi, golgheterul Gaşpar a fost aproape de a restabili egalitatea, dar a făcut o preluare în plus şi a fost deposedat. Clujenii nu au mai reuşit după pauză să se ridice la nivelul adversarilor, iar “câinii” au profitat din plin. Nou intratul Chiacu (53) a profitat de o eroare a lui Pâglişan şi a majorat avantajul oaspeţilor, iar apoi Bratu (69) a înscris pentru 3-0.

 Cel care a închis tabela a fost debutantul Păun, în minutul 82. Ovidiu Raţiu, antrenorul Sănătăţii, a folosit următoarea formulă de echipă: Pâglişan – Molnar, Hoca (80, Madru), Albu, Zah, Kiss – Timicer, Şimon, Gabor (64, Rusu) – Gaşpar, Ghişa (52, Nicula).

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.