Sport

Doi foști jucători ai CFR-ului, decisivi în semifinalele Cupei României

Doi foști jucători ai CFR-ului au fost decisivi pentru Astra, miercuri, în semifinalele Cupei României. Ambii au marcat câte un gol în victoria 3-0 de la ACS Poli Timișoara, rezultat care îi duce pe giurgiuveni în finala competiției.
  • Foto: FRF.ro

    Foto: FRF.ro

  • Sergiu Buș (stânga, în tricou alb) a venit la Astra în iarna acestui an/ Foto: lpf.ro

    Sergiu Buș (stânga, în tricou alb) a venit la Astra în iarna acestui an/ Foto: lpf.ro

  • Viorel Nicoară (dreapta) a venit la trupa lui Marius Șumudică în vara lui 2016/ Foto: lpf.ro

    Viorel Nicoară (dreapta) a venit la trupa lui Marius Șumudică în vara lui 2016/ Foto: lpf.ro

Publicitate

Astra a deschis scorul prin Constantin Budescu (40), iar avantajul a fost majorat de foștii jucători ai lui CFR Cluj, Sergiu Buș (49) și Viorel Nicoară (83). În tur, fosta campioană a României s-a impus cu 4-1. Astfel, Astra va avea ocazia să cucerească cea de-a doua Cupă a României din istorie, după trofeul câștigat în 2014.

Cea de-a doua finalistă se va afla joi seara, când FC Voluntari o va întâlni pe CSU Craiova, la Chiajna, în manșa retur. În prima partidă, ilfovenii s-au impus cu scorul de 1-0.

Finala Cupei României va avea loc sâmbătă, 27 mai, la Ploiești, pe stadionul "Ilie Oană". Actuala deținătoare a trofeului, CFR Cluj, a fost eliminată în sferturi de ACS Poli Timișoara, după executarea loviturilor de departajare.

Sergiu Buș (24 ani) a evoluat la CFR Cluj în perioada 2009-2014, fiind un jucător crescut de "feroviari" în propria pepinieră. Viorel Nicoară a îmbrăcat tricoul ardelenilor între 2011 și 2013.

Buș a ajuns la Astra în iarna acestui an, ultima dată fiind sub contract cu englezii de la Sheffield Wednesday. Nicoară a venit la trupa lui Marius Șumudică în vara lui 2016, după ce s-a despărțit de israelienii de la Maccabi Petah Tikva.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.