Dramatism la cote maxime între Real Madrid și Juventus

Dramatism la cote maxime între Real Madrid și Juventus

Deținătoarea trofeului s-a calificat în semifinale, după o decizie controversată a arbitrului.

Italienii s-au deplasat pe Santiago Bernabeu cu gândul de a realiza imposibilul și de a reface o diferență de trei goluri. Lucrurile păreau că se îndreaptă în direcția bună, când Mandzukic a deschis scorul în minutul doi. Fostul atacant al marii rivale a Realului, Atletico, a fost cel care a înscris din nou înainte de pauză și minunea părea posibilă.

Cu o jumătate de oră înainte de final, Matuidi a speculat o greșeală copilărească a lui Keylor Navas, iar tabela de pe Bernanbeu indica un incredibil 3-0 pentru torinezi. Ar fi putut fi a doua minune reușită de o echipă din Italia în doar două zile, după ce AS Roma a eliminat-o pe Barcelona. Meciul părea că se îndreaptă spre prelungiri, când Lucas Vazquez a căzut în careu după un duel cu Benatia, la chiar ultima fază e meciului, iar arbitrul Michael Oliver a arătat spre punctul cu var.

Au urmat minute bune de parlamentări, iar portarul italienilor, Gianluigi Buffon, a fost eliminat pentru injurii aduse centralului. Acesta a fost probabil ultimul meci al italianului în Champions League, iar cartonașul roșu primit de goalkeeper a adus aminte de eliminarea lui Zinedine Zidane, din finala Campionatului Mondial din 2006. Francezul este acum cel care o pregătește pe Real.

Cristiano Ronaldo a preluat responsabilitatea loviturii de pedeapsă și a transformat la vinclu și a stabilit scorul final, 3-1 pentru Juventus. Madrilenii merg în careul de ași după un gol asupra căruia planează suspiciuni.

În celălalt meci al serii, Bayern Munchen a remizat, 0-0, cu Sevilla, iar bavarezii s-au calificat și ei mai departe. În afară de iberici și germani în semifinale vor fi Liverpool și AS Roma.

Loading...
Comenteaza