Sport

Duel de foc pentru handbalistele lui ”U” Cluj în Cupa României. Pe cine vor întâlni în primul tur

Federația Română de handbal a tras, miercuri, la sorți partidele din primul tur al Cupei României la feminin. În această fază, ”U” Cluj va avea parte de cel mai dificil adversar posibil.
  • În meciurile directe din campionat, Universitatea a pierdut ambele dueluri cu campioana Europei/ Foto: Valentin Todea/sport-focus.ro

    În meciurile directe din campionat, Universitatea a pierdut ambele dueluri cu campioana Europei/ Foto: Valentin Todea/sport-focus.ro

Publicitate

"Studentele" vor evolua împotriva campioanei naționale și europene, CSM București, formație care s-a calificat recent și în semifinalele Ligii Campionilor, anunță frh.ro. În această fază ar fi trebuit să fie 14 echipe, dar au rămas doar 12 după retragerea lui CSM Ploiești și a Cetății Deva din motive financiare. Din acest motiv, Unirea Slobozia și HCM Râmnicu Vâlcea vor sta în această fază, fiind deja calificate în sferturi.

În Liga Națională, "U" Cluj ocupă locul 9, cu 21 puncte. Elevele lui Florentin Pera mai au un singur meci de campionat, pe 26 aprilie, la Sala Sporturilor "Horia Demian", cu Corona Brașov. CSM București este lider autoritar, cu 57 puncte, fiind sigură de câștigarea titlului.

În meciurile directe din campionat, Universitatea a pierdut ambele dueluri cu campioana Europei: 19-28 la Cluj, respectiv 22-34 la București.

Din cele 12 formații care se vor confrunta în primul tur al Cupei României, două vin din eșalonul secund. Rapid Metrou București este lider în Divizia A, Seria A, cu 60 puncte. CS Minaur Baia mare este pe 2 în Divizia A, Seria B, cu 39 puncte.

Tabloul complet al primului tur din Cupa României:

CSM București - "U" Cluj
Corona Brașov - CSM Bistrița
CS Minaur Baia Mare - CSM Roman
HCM Râmnicu Vâlcea stă
Dunărea Brăila - Măgura Cisnădie
Unirea Slobozia stă
Rapid Metrou București - Danubius Galați

*Toate meciurile din această fază se vor disputa joi, 4 mai 2017.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.