Sport
Dulca, îndepărtat oficial de la prima echipă
de Ziua de Cluj, 16 iulie 2010, 23:17
Deşi a absentat “nemotivat” joi de la prezentarea oficială a lotului Universităţii Cluj şi de la meciul amical de ieri, tehnicianul alături de care “Şepcile roşii” au promovat în prima ligă, Cristian Dulca (foto dreapta), rămâne angajatul clubului, potrivit unui comunicat postat pe site-ul oficial de conducerea echipei.
Contactat
telefonic, atacantul Miroslav Lecic, un alt absent al evenimentului de joi
seară, nu a dorit să ofere vreo declaraţie în privinţa viitorului său la “U”.
“Antrenorul
Cristian Dulca este angajatul clubului. Neavând licenţa pro, el nu poate
răspunde de rezultatele primei echipe şi nu se va mai ocupa de antrenamentele
primei echipe”, se arată în comunicatul intitulat “Cristi Dulca nu a fost demis
şi nu şi-a dat demisia”, postat pe site-ul oficial al clubului,
universitateacluj.ro. Comunicatul conducerii oficializează astfel ceea ce se
zvonea încă de joi – îndepărtarea lui Dulca de la prima echipă şi, foarte
probabil, de la club.
în aceste
condiţii, cuplul Marian Pană – Dorin Zotincă se va ocupa în continuare de
antrenamente şi va răspunde “cu capul” de rezultatele echipei în Liga I, care
va începe la sfârşitul săptămânii viitoare. Dulca, cel care fusese
“marginalizat” odată cu aducerea ca manager general a lui Marian Pană, nu a
putut fi contactat ieri pentru a-şi explica absenţa. “Nu ştiu ce s-a întâmplat
cu Dulca. E o chestiune delicată”, a declarat managerul Marian Pană joi seară,
după prezentarea oficială a lotului.
Lucrurile rămân
neclare în cazul sârbului Miroslav Lecic, care - contactat telefonic ieri de
reporterii ZIUA de CLUJ - a evitat să comenteze situaţia sa de la “U”. De
altfel, poziţia lui Lecic a fost, în ultimele săptămâni, una mai puţin
confortabilă, întrucât el urma să se despartă de echipă în cazul în care clubul
ar fi reuşit transferul unui atacant – ceea ce s-a întâmplat joi, când a semnat
spaniolul Delgado, adus de la FC Vaslui.