E oficial: Edi Iordănescu, noul antrenor al CFR-ului

E oficial: Edi Iordănescu, noul antrenor al CFR-ului

Tehnicianul Edward Iordănescu (39 de ani) a preluat echipa campioană CFR Cluj, a anunţat preşedintele grupării "feroviare", Iuliu Mureşan.

"După plecarea lui Dan Petrescu, pe care nu am dorit-o, am fost puşi în situaţia să găsim un alt nou antrenor: acesta este Edi Iordănescu. Avem mare încredere în el. Are un staf foarte bun, este un atrenor modern. Am semnat un contract pe trei ani", a spus Mureşan, citat de news.ro.

"Lucrează ştiinţific, lucrează foarte mult pe GPS şi aşa mai departe, tot arsenalul modern de care se pot folosi antrenorii competenţi pentru a face performanţă. Îi urez bun venit, tot clubul are mare încredere în el. Am semnat azi un contract pe trei ani", a mai spus preşedintele clubului.

Din nou staff mai fac parte Alexandru Radu, antrenor secund, Ioan Sterescu, Ioan Pârvu, Marius Francisc, ca analist, şi Cristi Dragotă, preparator fizic. Noul tehnician al formației din "Gruia" vrea ca să repete performanța din acest sezon a lui Petrescu și să câștige un nou titlu pentru ardeleni.

"Este o onoare pentru mine, este un moment special și sper ca această colaborarea să fie una fructuoasă. Cunosc echipa foarte bine, un lot foarte valoros. CFR a câștigat meritat acest titlu, ceea ce vreau să se întâmple şi anul viitor. Vom avea posibilitatea să ne batem pentru cupele europene. Toate aceste lucruri nu mă fac decât să mă motiveze”, a spus Iordănescu.

Acesta îl înlocuieşte la CFR Cluj pe Dan Petrescu, care şi-a reziliat, la sfârşitul lunii mai, contractul de comun acord cu conducerea clubului şi a plecat din Gruia pentru a-i prelua pe chinezii de la Guizhou Hengfeng. Iordănescu a mai pregătit, ca "principal", pe ASA Târgu-Mureş, Pandurii, ȚSKA Sofia, Astra Giurgiu.

CFR este noua campioană a României, după victoria obținută la finele lui mai 2018, în ultima etapă, scor 1-0 cu Viitorul. Aceasta obține, astfel, al patrulea titlu de campioană a României din istorie, după cele cucerite la sfârșitul sezoanelor 2007/2008, 2009/2010, 2011-2012 sub conducerea tehnică a lui Ioan Andone, primul și al treilea, și Andrea Mandorlini.

Campioana se va reuni joi, 14 iunie, şi va pregăti startul noului sezon la Braşov, în perioada 17-27 iunie, fiind cazată la Hotelul Kronwell.

Loading...
Comenteaza