Echipa de fotbal a UBB, campioană naţională la fotbal GALERIE FOTO

Echipa de fotbal a UBB, campioană naţională la fotbal GALERIE FOTO
Echipa de fotbal a Universităţii Babeş-Bolyai a câştigat vineri, pe Cluj Arena, finala Campionatului Naţional Universitar de Fotbal 2016.

Jucatorii clujeni, antrenaţi de Septimiu Ormenişan, şi-au adjudecat titlul campionatului după ce s-au impus cu 6-0 în fata echipei Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu. 

Cel de-al treilea loc a fost obţinut de echipa Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu-Jiu, care s-a impus cu 3-0 în finala mică în faţa Universităţtii de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

"Suntem extrem de mândri de jucătorii noştri, care au reusit să obţină azi primul titlu naţional la fotbal. E o victorie meritată şi le mulţumim celor de la "U" Cluj, Unirea Dej, Unirea Jucu şi FC Zalău, care au fost de acord ca jucătorii lor studenţi să reprezinte UBB. Le mulţumim suporterilor care au fost alături de noi şi mă bucur că UBB a arătat încă o dată că poate face performanţă pe toate planurile", a declarat Cosmin Irimieş, directorul general adjunct al UBB.

Echipa de fotbal a Universităţii Babeş-Bolyai s-a calificat în finala Campionatului Naţional Universitar de Fotbal 2016, după ce a învins joi echipa Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti cu scorul de 4-0 (marcatori: Alex Pop-3 goluri şi Marius Ionescu -unul).

Ediţia 2015-2016 a Campionatului Naţional Universitar de Fotbal a debutat la începutul lunii martie. La start s-au aliniat peste 20 de echipe ale universităţilor din întreaga ţară.

 

Loading...
Comenteaza