Sport

Europa League, optimi: Roma, eliminată de Lyon. Italienii au fost la un gol de calificarea în sferturi VIDEO

AS Roma a ratat calificarea în sferturile Europa League, joi seara, pe Stadio Olimpico, după returul din optimi cu Olympique Lyon.

  • Foto: uefa.com/ getty images

    Foto: uefa.com/ getty images

Publicitate

Italienii s-au impus cu 2-1 în fața francezilor, insuficient însă pentru a putea merge mai departe. Săptămâna trecută, Lyon a câștigat cu 4-2, iar Roma ar fi avut nevoie de o victorie la două goluri diferență în această seară.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 16, prin Diakhaby, care a marcat cu capul. Același jucător a făcut 1-0 și în meciul din Franța. Cu toate astea, trupa lui Spaletti a reușit egalarea după un singur minut, prin olandezul Strootman (17). În repriza secundă, AS Roma a intrat în avantaj după un autogol al lui Tousart (60). Gruparea de pe Olimpico nu a găsit drumul spre golul de 3-1, necesar pentru calificare, și Roma se oprește în optimi.

Într-un alt duel al serii, Manchester United a bătut-o cu 1-0 pe Rostov și s-a calificat în sferturi. Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Juan Mata (70). În prima manșă, "diavolii roșii" au scos o remiză cu rușii, scor 1-1. La rândul ei, Ajax Amsterdam a revenit spectaculos cu FC Copenhaga, câștigând cu 2-0 returul de pe Amsterdam Arena, după ce în tur pierduse cu 1-2. Echipa lui Stanciu și Chipciu, Anderlecht, merge și ea în optimi, după 2-0 la general cu Apoel Nicosia.

VEZI REZUMATUL VIDEO DIN AS ROMA - LYON

AS ROMA - LYON 2-1 (1-1)

Au marcat: Strootman (17), autogol Tousart (60)/Diakhaby (16)

Roma: Becker - Fazio, Manolas, Rudiger - Rui (Perotti 76), Strootman, De Rossi (C) (Francesco Totti 84), Peres (El Shaarawy 59)- Nainggolan, Dzeko, Salah

Antrenor: Luciano Spalletti

Lyon: Lopes - Morel, Diakhaby, Mammana (Mbiwa 78), Jallet - Gonalons (C), Tousart - Valbuena (Rafael 91), Tolisso, Cornet - Lacazette (Fekir 84)

Antrenor: Bruno Génésio

Arbitru: Viktor Kassai (Ungaria)

Stadio Olimpico, Roma (Italia)

................................................................

Rezultatele complete ale serii:

FK Krasnodar - Celta Vigo 0-2 (4-1 la general)
Anderlecht - Apoel Nicosia 1-0 (2-0 la general)
Borussia Mochengladbach - Schalke 04 2-2 (3-3 la general)
Roma - Lyon 2-1 (4-5 la general)
Manchester United - FC Rostov 1-0 (2-1 la general)
Beșiktaș - Olympiakos 4-1 (5-1)
Genk - Gent 1-1 (6-3 la general)
Ajax - FC Copenhaga 2-0 (3-2 la general)

*echipele marcate cu bold s-au calificat în sferturile de finală

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.