Sport

Falub: ”Mă bucur că sunt din nou acasă”. Motivul întoarcerii la ”U” și cel mai mare vis al său

Adrian Falub este la a treia ”descălecare” pe banca ”Șepcilor roșii”. Antrenorul de 46 ani dezvăluie motivele care l-au determinat să revină la ”U” Cluj și cel mai mare vis al său ca tehnician.
Publicitate

Revenit la Cluj după doi ani, Falub a condus deja primele antrenamente ale "studenților".

"Mă bucur că sunt din nou acasă, unde voi lucra cu niște oameni care înțeleg foarte bine fotbalul și pe care îi cunosc de foarte mult timp. Acest aspect este important pentru mine și reprezintă motivul pentru care am ales să revin. Am visat mereu să o pregătesc pe "U" Cluj, dorința mea s-a îndeplinit la un moment dat, iar acum sunt din nou aici", a povestit Adrian Falub pe site-ul clubului.

Obiectivul lui "U" Cluj, stabilit încă din 2016, când a luat-o de la zero, este revenirea pe prima scenă până în 2019. Atunci, clubul "alb-negru" va celebra 100 ani de la înființare. Falub are însă aspirații mult mai mari.

"Chiar dacă acum suntem în Liga a 3-a, să ajung cândva cu "U" într-o cupă europeană sau să câștig un campionat ar reprezenta pentru mine o performanță supremă", a mai spus el în sursa citată.

Adrian Falub a bătut palma cu "Șepcile roșii" în această săptămână. El s-a aflat ultima dată la UTA Arad, unde a stat mai puțin de 2 săptămâni, și de la care a plecat cu scandal. Oficialii formației arădene s-au plâns că acesta a negociat cu altă echipă, deși se afla încă sub contract cu ei.

Sâmbătă, Adrian Falub își va începe al treilea mandat pe banca lui "U" în partida cu Performanța Ighiu. Jocul e programat de la ora 17:00, pe Cluj Arena. El a mai antrenat-o pe ”U” Cluj în sezonul 2006-2007, dar și în 2015, când i-a dus pe ”alb-negri” până în finala Cupei României.

Alte nume care s-au mai vehiculat pentru postul de antrenor al Universității Cluj sunt Leo Grozavu, Viorel Moldovan sau Florentin Petre.

Duminica trecută, "U" Cluj a pierdut cu 0-2 la Unirea Tășnad, rezultat care a dus la demiterea lui Marius Popescu. "Papi" i-a pregătit pe "studenți" timp de un an, promovând echipa din liga a patra în liga a treia. Universitatea Cluj ocupă locul 10 în Seria a V-a, cu 4 puncte, dar cu un meci mai puțin disputat. În celelalte dueluri din campionat, ardelenii au remizat cu CFR 2 (1-1) și au câștigat la Unirea Dej (4-0). 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.