Sport

Încurajări din Gruia

Acum trei luni, nici nu prindea banca de rezerve în Liga I, la meciurile CFR-ului. Spre finalul sezonului, a revenit în poarta “feroviarilor” din Gruia, iar în finala Cupei a făcut un meci de senzaţie. Accidentarea lui Dani Coman i-a îndeplinit apoi un vis: convocarea la echipa naţională pentru EURO 2008.

Deşi, teoretic, e cel mai neînsemnat membru al lotului condus de Victor Piţurcă, între Edi Stăncioiu şi Bogdan Lobonţ, Adrian Mutu sau Cristian Chivu nu există, la antrenamentele echipei naţionale, nici o diferenţă. Pentru selecţioner, toţi cei 23 de componenţi ai lotului sunt egali.

Se pregătesc la fel. Diferenţele sunt aproape insesizabile şi după şedinţa de pregătire, când jucătorii sunt asaltaţi de jurnalişti din întreaga lume. La fel ca Florentin Petre, Bănel Nicoliţă sau Cristi Chivu, şi Edi Stăncioiu acceptă fără nici un moft dialogul.

 

“Mă simt foarte bine cu lotul. Băieţii sunt foarte de treabă”, povesteşte Edi, care se declară dezamăgit de egalul împotriva Italiei, deşi aminteşte permanent de faptul că adversari ne-au fost campionii mondiali: “De mult nu am mai jucat aşa de bine. Totuşi, un egal în faţa campioanei mondiale e un rezultat bun”.

 

Cât despre confruntarea cu Olanda, la fel ca toţi membrii echipei naţionale, şi Stăncioiu e încrezător. “Nu ştiu cât de mult ne ajută cele două egaluri de până acum. E, însă, foarte important să trecem de grupe”, spune portarul campioanei CFR.

 

Nici în Elveţia, Edi Stăncioiu nu a pierdut legătura cu “feroviarii” din Gruia, mai ales că zilele trecute a primit la St. Gallen vizita antrenorului Ioan Andone. “Ţin legătura în fiecare zi cu cei de la CFR. Primesc mesaje de încurajare de la colegi”, a mărturisit portarul, care va face joncţiunea cu lotul CFR-ului mult după reunire. “Mi s-au promis 7-10 zile de vacanţă. Abia apoi mă voi revedea cu coechipierii”, a mai spus Stăncioiu.

 

 

Nu aşteaptă să joace

 

Cu toate că speră să apere poarta echipei naţionale la EURO 2008, Edi Stăncioiu e conştient de faptul că este doar al treilea portar al lotului lui Victor Piţurcă. “Nu cred că voi apăra în vreun meci. Dar asta chiar nu contează”, afirmă Edi, care a fost chemat la EURO 2008 direct din vacanţa pe care şi-o petrecea în Insula Elba.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.