Sport

Iordache şi Ponor îi cheamă pe fani la Europenele de la Cluj VIDEO

Larisa Iordache şi Cătălina Ponor îi invită pe pasionaţii de gimnastică să participe la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca (19-23 aprilie 2017), în clipul de promovare al evenimentului lansat de forul continental de profil (UEG).
Publicitate

"Vă aştept aici, la Cluj, să ne susţineţi şi să fiţi alături de noi!", spun cele două gimnaste românce în clipul postat pe youtube. 

De asemenea, Federaţia Europeană de Gimnastică a publicat lista înscrierilor nominale pentru Europenele programate între 19-23 aprilie la Cluj. 37 de Federaţii şi-au anunţat participare la prima "cursă" pentru titlurile europene în noul ciclu olimpic. Un total de 274 de gimnaşti se vor afla în competiţie, 168 gimnaşti şi 106 gimnaste.

Starurile Cătălina Ponor, Larisa Iordache şi Marian Drăgulescu vor fi în centrul atenţiei suporterilor români. În concurs se vor afla şi campionii olimpici Eleftherios Petrounias (Grecia), Oleg Verniaiev (Ucraina), Krisztian Berki (Ungaria) and Sanne Wevers (Olanda).

La start se vor afla şi noi talente, precum ucraineanca Diana Varinska, campioana europeană la individual compus a junioarelor Elena Eremina (Rusia), dar şi aurul juniorilor, Frank Baines (M. Britanie), pe Francesca Linari (Italia), Lyn Genhart (Elveţia) şi Tomas Kuzmickas (Lituania), fiind garantată atractivitatea maximă a întrecerilor.

Ordinea de start se va stabili vineri, 24 martie 2017, de la ora 10.00 (ora locală), la Sediul UEG.

Biletele la acest eveniment costă între 150 şi 280 lei, acesta din urmă include calificările şi finala. Competiţia se va desfăşura la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.