Măsură radicală la rugby. România ar urma să fie printre țările pedepsite

Măsură radicală la rugby. România ar urma să fie printre țările pedepsite

Surse din Georgia susțin că World Rugbyurmează să anunțe pe 10 mai că România, Spania și Belgia vor fi excluse din preliminariile Mondialului!

România este una cele 11 țări care au evoluat la toate cele 7 Mondiale de rugby disputate până acum. Acest lucru s-ar putea schimba săptămâna viitoare, pe 10 mai, când World Rugby va anunța decizia în cazul delegării controversate a arbitrului român Vlad Iordăchescu la meciul Belgia - Spania, scor 18-10. Mai mult, scandalul a alertat comisia și în legătură cu elegibilitatea mai multor jucători folosiți în preliminarii de România, Spania și Belgia.


Georgienii de la rugbyxv.ge susțin că verdictul va fi unul extrem de dur. România, Spania și Belgia vor fi excluse din preliminarii pentru că au folosit jucători fără drept de joc pentru națională.

  • Sione Faka'osilea nu avea drept de joc pentru România, deoarece jucase deja pentru Tonga în HSBC World Seven's Circuit;
  • Victor Paquet nu era eligibil de joc pentru Belgia; deși străbunicul său era belgian, legătura nu îndeplinește criteriile World Rugby;
  • Mathieu Belle și Bastien Fuster nu aveau drept de joc pentru Spania, deoarece evoluaseră deja pentru naționala U20 a Franței.

În plus, L'Equipe a anunțat deja că Rubgy Europe va avea și ea de suferit pentru delegarea lui Vlad Iordăchescu, iar Octavian Morariu, președintele forului, ar putea fi demis după ce a refuzat să îl schimbe pe arbitrul român de la o partidă de rezultatul căreia depindea și naționala României.

Loading...
Etichete
Comenteaza