Sport
Noul U-Mobitelco vrea în grupele FIBA EuroCup
de Ziua de Cluj, 06 august 2007, 22:54
Baschetbaliştii
clujeni şi-au prezentat ieri noile achiziţii şi obiectivele îndrăzneţe pentru
sezonul 2007 – 2008.
Jucătorii de la
U-Mobitelco, atât cei mai vechi din lot, cât şi cei nou veniţi la echipă, îşi
doresc un parcurs cât mai lung în cupele europene, unde îşi propun accederea în
grupele EuroCup, competiţie în care vor debuta, în al doilea tur preliminar,
contra grecilor de la PAOK Salonic.
în întrecerea internă, aceştia vor clasarea pe
primele patru locuri în campionat.
La prezentarea
lotului au fost prezenţi toţi componenţii lotului, cu excepţia celor trei
absenţi motivat, Uche Iheadindu şi Flavius Lăpuşte, aflaţi la lotul
reprezentativ al României, respectiv LeVar Seals, care se va alătura echipei
abia la începutul lunii septembrie, conform preşedintelui executiv Mircea
Cristescu.
“Sunt prezenţi aici toţi componenţii lotului,
în afară de cei doi baschetbalişti aflaţi la lotul reprezentativ, mai lipseşte
şi LeVar care va sosi la echipă pe 2 sau 3 septembrie, însă sunt sigur că va
veni bine pregătit din State, aşa cum ne-a obişnuit şi anul trecut”, a spus
Cristescu.
Şase transferuri la “U” Mobitelco
în această vară,
la echipa antrenată de Miodrag Perisic au venit şase jucători noi, printre care
Mihai Popa şi Zoran Krstanovic, baschetbalişti care au mai evoluat în trecut la
formaţia de la poalele Feleacului. Ceilalţi patru baschetbalişti veniţi la Cluj
sunt Branko Cuic, Uche Iheadindu, Sasa Vukas şi Ionuţ Mocanu.
Aceştia s-au
declarat bucuroşi că au oportunitatea de a juca sub culorile “alb-negre” şi îşi
doresc un parcurs cât mai lung în campionat şi în cupele europene.
“Am venit aici, la
Cluj, să facem rezultate bune în acest sezon. Vrem să ajungem în finala
campionatului şi în grupele cupelor europene. Vreau să îi salut pe suporterii
noştri şi îi aştept în număr cât mai mare la sală”, a declarat fundaşul Branko
Cuic. Acesta a fost completat de pivotul Vukas, care îşi doreşte să înceapă
campionatul cu dreptul.
“Ne aşteptăm să
fie foarte bine pentru noi, să jucăm bine în campionat şi în grupele EuroCup.
Am găsit aici o organizare bună la echipă, o structură profesionistă. Sper ca
în luna august să facem antrenamente bune şi să începem bine campionatul”, a
spus Vukas.
“Mă bucur foarte
mult că am revenit la Cluj, îmi doream foarte mult acest lucru. Sper ca în anul
acesta, împreună cu staff-ul tehnic şi cu colegii, să avem un parcurs cât mai
bun în campionat şi în cupele europene”, a afirmat Popa, care a mai jucat la
CSU Sibiu şi Gaz Metan Mediaş.
Turneu de pregătire în Serbia
Miodrag Perisic a
stabilit programul de pregătire până la debutul campionatului. Astfel, până pe
6 septembrie, baschetbaliştii clujeni vor avea programate şedinţe de pregătire
în Sala Sporturilor “Horia Demian” şi posibil una sau două partide de
verificare cu echipa naţională sau alte formaţii din zonă.
Apoi, va urma un
stagiu de pregătire în Serbia, unde U-Mobitelco are programate jocuri de
verificare în compania unor echipe din prima şi a doua ligă sârbă, printre care
şi celebra Steaua Roşie Belgrad. “Sunt sigur că acum am făcut o echipă bună,
sper că nu vor fi probleme. Sper că românii şi sârbii vor face o echipă bună
atât pe teren, cât şi în afara lui.
Trebuie ca aceştia
să aibă o viaţă sportivă pentru a obţine rezultate. Vom juca în Serbia cu echipe din prima şi a doua ligă de
acolo, cu echipele din Vrsac, Pancevo. Cea mai importantă partidă va fi însă
cea cu Steaua Roşie Belgrad”, a declarat Miodrag Perisic, antrenorul celor de
la U-Mobitelco.
Abonamente pentru suporteri
La meciurile de pe
teren propriu ale U-Mobitelco, suporterii baschetbaliştilor clujeni vor putea
să-şi achiziţioneze abonamente pentru întreg sezonul competiţional.
Costul unui astfel
de tichet este de 100 lei, iar elevii şi studenţii vor plăti doar jumătate din
această sumă. Costurile biletelor de intrare la meciuri vor fi la fel ca şi în
sezonul trecut, de 5 lei, respectiv 3 lei pentru partidele din campionat, iar
în cupele europene, de 10 lei, respectiv 5 lei, preţurile cu reducere fiind
pentru elevi şi studenţi.
Campionatul
Diviziei A la baschet masculin va începe pe 6 octombrie, iar în prima etapă
U-Mobitelco va juca pe teren propriu, împotriva celor de la Elba Timişoara.