Sport
Peralta, varianta “de avarie” pentru CFR
de Ziua de Cluj, 29 iulie 2010, 22:39
La mai mult de o lună de la reunirea lotului, “feroviarul” Sixto Peralta a fost rechemat la antrenamentele primei echipe. Decizia a fost luată în urma meciului dezamăgitor de la Craiova, când campioana a suferit vizibil în linia mediană şi în atac.
După ce la începutul
pregătirii a decis că se poate lipsi de Peralta, stafful tehnic al
“feroviarilor” l-a rechemat pe argentinian la prima echipă, iar situaţia sa
s-ar putea schimba radical.
După ce s-a antrenat o lună cu fostul antrenor cu
portarii, Horia Cârlan, alături de ceilalţi jucători care nu mai intrau în
vederile lui Andrea Mandorlini, “Mumo” ar putea redeveni o piesă importantă în
angrenajul campioanei. CFR a surprins neplăcut în prima etapă a campionatului,
la meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, printr-un joc plictisitor şi
fără orizont. Problema cea mai acută pare a fi la mijlocul terenului, unde
Peralta a fost omul de bază în majoritatea partidelor din sezonul trecut.
în meciul de la Severin s-a
văzut clar că CFR duce lipsa unui “creier limpede”, capabil să dea o pasă
perfectă la momentul oportun. Modulul cu trei mijlocaşi, preferatul
antrenorului Andrea Mandorlini, pare să nu funcţioneze cu lotul pe care îl are
în prezent la dispoziţie. Antrenorul a început partida cu o linie de mijlocaşi
formată din Kivuvu, Mureşan şi Culio, dar fiecare din ei a avut o evoluţie
modestă în plan ofensiv.
După ce a făcut o primă
repriză foarte bună în Supercupa cu Unirea Urziceni, Kivuvu a fost aproape
invizibil în partida cu craiovenii. Culio s-a zbătut în zadar şi a pierdut
mingi foarte uşor. Gabi Mureşan şi-a făcut treaba în plan defensiv, dar rolul
său nu este acela de creaţie. Astfel, deşi a ratat pregătirea din Austria,
Peralta a redevenit o opţiune viabilă pentru Andrea Mandorlini pentru meciurile
următoare. Totodată, la antrenamente a revenit şi ivorianul Emmanuel Kone, care
a avut parte de o vacanţă după participarea la Cupa Mondială din Africa de Sud.