Președintele Universității Cluj, despre obiectivele din Liga 2: “Vom avea un buget care să ne permită să ne batem la promovare”

Președintele Universității Cluj, despre obiectivele din Liga 2: “Vom avea un buget care să ne permită să ne batem la promovare”

“Șepcile roșii” au reușit a doua promovare consecutivă și vor juca în sezonul viitor în eșalonul secund.

După un parcurs care a început în Liga a 4-a, suporterii “studenților” s-au bucurat la finalul săptămânii trecute de promovarea echipei lor favorite în Liga a 2-a. Prezent în studioul Realitatea FM Cluj, Radu Constantea, președintele clubului clujean a explicat ce înseamnă accederea în liga secundă.

Acesta a vorbit despre ce înseamnă din punct de vedere administrativ reușit băieților antenați de Adrian Falub. “A fost un an mai greu decât în Liga 4 din punct de vedere sportiv. Organizatoric a fost mai ușor, pentru că la fel ca și la orice structură nouă primul an e cel mai greu. Ne-am îndeplinit obiectivul de etapă: acela de a ajunge în mai puțin de doi ani în Liga 2. Ne-am dorit și să asigurăm o stabilitate financiară, care să ne permită să ne gândim chiar la promovarea în prima ligă.

Proiectul Universității Cluj merge mai bine decât ne așteptam inițial. Am reușit să atragem un număr foarte important de sponsori, atât din punct de vedere numeric, cât și al contractelor. Avem stabilitatea financiară pe care ne-am dorit-o, încă de la început. Suntem cu plățile la zi, atât către jucători, cât și către angajați. Anul fiscal 2017 l-am încheiat cu un excedent bugetar de peste 60.000 de euro.

Din punct de vedere sportiv, greul de abia acum începe. Din punct de vedere administrativ suntem consolidați și încerăm să atacăm promovarea. Astfel, ne-am îndeplini principalul obiectiv, acela de a sărbători centenarul clubului nostru în Liga 1” , a spus conducătorul “Șepcilor roșii”.

Constantea a discutat și despre întăririle ce vor veni din sezonul viitor, dar și despre meciurile de tradiție care se vor disputa în liga secundă. ”Având în vedere numele și brandurile care vor evolua din sezonul viitor în Liga a 2-a, campionatul va fi unul foarte interesant. Asta pe noi ne motivează să ne creăm o echipă competitivă și să ne batem la promovare. Și comunitatea locală va fi motivată să vină la meciuri, cu UTA, Petrolul Ploiești, Poli Timișoara. Vor fi derby-uri care altădată se jucau pe prima scenă fotbalistică.

Suntem deja pregătiți, de câteva luni se lucrează la bugetul pentru liga secundă. De partea sportivă se ocupă domnul Ioan Ovidiu Sabău, care lucrează deja la lotul pe care vom încerca să îl alcătuim pentru Liga a 2-a. Vom avea un buget care să ne permită să ne batem la promovare. Sabău este în discuții destul de avansate cu jucători pe care îi dorim în lotul nostru. Când vom încheia campionatul Ligii 3 vom anunța oficial transferurile pe care le-am realizat”, a adăugat președintele clubului.

Conducătorul clujenilor a afirmat dorința clubului de a avea o bază sportivă și a anunțat că sunt mai multe discuții cu reprezentanții Consilului Local. ”La începutul acestui proiect, cu toții ne-am dorit ca acest club să dețină o bază sportivă proprie. Asta înseamnă și o investiție din partea clubului. Este clar că o bază sportivă de acest gen costă câteva milioane de euro.

La nivelul Ligilor a 3 și a 4, veniturile pe care le-am realizat nu ne-au permis să îndreptăm bani și înspre acest gen de investiție. La cluburile mari, aceste proiecte s-au realizat pe un buget multianual, în 5-7 ani. Cluburile au rupt o parte din venituri și au investit în propria bază sportivă. A existat varianta Ciurila, dar acum Consiliul Local (CL) a propus o bază pe care să o pună la dispoziție tuturor echipelor din Cluj. Acest proiect ar avantaja probabil și echipa națională.

Din păcate, multe cluburi din ligile sunt susținute artificial din fonduri publice. Foarte puține echipe își permit să realizeze venituri importante din zona privată. Am avut un sprijin important din partea CL, dar 65% din venituri au fostt din surse private. Sprijinul sponsorilor se ridică la 33%, apoi abonamente și bilete, zona de articole promoționale a fost 15%. Încercă să preluăm modelul echipelor mari de afară, care se auto finanțează”, a încheiat Constantea.

“U” Cluj conduce Seria 5, a Ligii 3, cu 62 de puncte și a reușit promovarea matematică în liga secundă, cu patru etape înainte de finalul campionatului. Următorul meci pentru clujeni va fi împotriva echipei ACS Comuna Recea, miercuri, 9 mai.

Loading...
Comenteaza