Răspunsul lui Moruțan după negocierile cu FCSB

Răspunsul lui Moruțan după negocierile cu FCSB
Fostul mijlocaș al Universității Cluj, Olimpiu Moruțan, a negociat cu formația patronată de George Becali.

FC Botoșani și FCSB au ajuns deja la un acord în privința transferului. Tot ce mai lipsește acum e semnătura lui Moruțan. Jucătorul de 18 ani a mers, sâmbătă, la negocieri și e foarte posibil să bată palma cu steliștii în câteva zile.

"Până miercuri o să vin cu un răspuns concret. Ne-am înţeles la tot, dar trebuie să mă gândesc şi eu", a spus fotbalistul clujean, pe Digisport. Impresarul lui Moruțan, Florin Vulturar, e sigur că tratativele se vor încheia cu succes. "El îşi doreşte să vină la Steaua. Nu se pune problema să nu ne înţelegem din punct de vedere financiar".

În schimbul jucătorului de 18 ani, vicecampioana României va plăti 700.000 de euro. La această sumă se mai adaugă 300.000 dacă echipa se va califica în grupele Ligii Campionilor cât timp Moruțan este sub contract. FC Botoșani va mai primi 200.000 de euro în funcție de performanțele obținute de Moruțan la FCSB și echipa națională, dar și 20% dintr-un viitor transfer.

Tânărul fotbalist ar urma să ajungă la FCSB din vară. Moruțan a fost dorit de mai multe echipe din străinătate, printre care Atalanta, PSV Eindhoven, Șahtior Donețk sau Dinamo Kiev. Și CFR Cluj l-a vrut pe mijlocașul crescut de rivala "U". În schimbul lui Moruțan, s-a zvonit că "feroviarii" voiau să dea 1 milion de euro. Până la urmă, echipa antrenată de Dan Petrescu a renunțat la această idee, considerând că pretențiile lui FC Botoșani sunt prea mari.

Olimpiu Moruțan a strâns 21 de meciuri și a înscris 2 goluri în actuala ediție de campionat. Și-a început cariera la "U" Cluj și joacă la Botoșani din vara lui 2016. Este cotat la 600.000 de euro pe portalul transfermarkt.com.

Loading...
Comenteaza