Sport

Ronaldo va juca în meciul Real Madrid - Fiorentina

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, suspendat cinci meciuri după prima manșă a Supercupei Spaniei la fotbal, va evolua pentru prima dată în acest sezon în fața propriilor suporteri, cu ocazia meciului pe care Real Madrid în va disputa în compania echipei italiene Fiorentina, în cadrul celei de-a 38-a ediții a Trofeului Bernabeu.

Meciul, programat miercuri seara pe stadionul Santiago Bernabeu din Madrid, va marca împlinirea a 60 de ani de la cea de-a doua finală a Cupei Campionilor Europene, disputată în data de 30 mai 1957 pe aceeași arenă din capitala Spaniei și câștigată de Real cu 2-0 în fața Fiorentinei, prin golurile lui Di Stefano și Gento.

Cristiano Ronaldo, câștigătorul Balonului de Aur și al trofeului FIFA The Best în sezonul trecut, nu a mai evoluat pe Santiago Bernabeu din 14 mai, când Real s-a impus cu 4-1 în fața echipei FC Sevilla, în cea de-a 37-a etapă (penultima) din Primera Division, când a reușit o "dublă".

În această vară, după participarea la Cupa Confederațiilor cu naționala țării sale, starul portughez a evoluat 14 minute în Supercupa Europei, împotriva formației Manchester United, iar apoi a fost prezent pe gazon în repriza secundă a meciului cu FC Barcelona de pe Camp Nou, din prima manșă a Supercupei Spaniei, câștigată de madrileni cu 1-3, unul dintre goluri fiind marcat de portughez, înainte de a fi eliminat.

El a primit o suspendare de cinci meciuri din partea Federației spaniole de fotbal, după ce l-a îmbrâncit ușor pe arbitrul întâlnirii, după ce a văzut cartonașul roșu.

Portughezul, care a efectuat deja două partide de suspendare, ar urma să revină în lotul lui Real Madrid pe 20 septembrie, în partida de campionat cu Betis Sevilla. Până atunci însă, fanii Realului vor avea ocazia să-l vadă la lucru în amicalul cu Fiorentina, echipa românului Ianis Hagi.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.