Sport

Salvamont Cluj, pe podium la concursul național de ski Cupa Veteranilor

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție de interes județean care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a participat sâmbătă, 18 martie 2017, la cea de-a 46-a ediție a concursului național de ski Cupa Veteranilor 2017.
Publicitate

 La manifestarea care a avut loc în stațiunea Straja din Hunedoara, Salvamont Cluj a fost reprezentat de o formație alcătuită din salvamontistul Iacob Câmpean și alți 15 iubitori ai acestui sport de iarnă.

Competiția a constat în desfășurarea a două probe, ski alpin și ski fond, fiecare dintre ele derulându-se pe categorii de vârstă, începând cu intervalul 35-39 de ani și respectând succesiunea din cinci în cinci ani.

Din totalul celor nu mai puțin de 105 concurenți prezenți la start la proba de ski alpin, Clujul a reușit performanța de a urca pe podium și de a obține cinci locuri I, două locuri II, precum și un loc III. Astfel, locul I a fost câștigat de participanții Corovei Mihai din Câmpia Turzii și Crișan Erika din Luna de Sus - categoria de vârstă 35-39 de ani, Husar Mihaela din Cluj-Napoca - intervalul de vârstă 50-54 de ani, Domokoș Tudorica din Turda și Câmpean Iacob din Boju - categoria de vârstă 60-64 de ani.

Totodată, locul II a fost obținut de către Crișan Ciprian - Luna de Sus - categoria de vârstă 35-39 de ani și Domokoș Mihai - Turda - categoria de vârstă 70-74 de ani, în vreme ce locul III i-a revenit doamnei Urcan Cosmina, din Cluj-Napoca - intervalul de vârstă 35-39 de ani.

„Este un succes care nu trebuie să mai surprindă pe nimeni, Salvamont Cluj dovedindu-și deja, în repetate rânduri, atât profesionalismul cât și calitățile fizice și sportive de excepție ale membrilor. Astfel de performanțe au însă meritul de a reconfirma și întări încrederea clujenilor și a turiștilor în cei care le veghează pașii pe munte și nu numai" a declarat Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj.

Reamintim în acest context faptul că Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj gestionează și organizează acțiunile de salvare, patrulare și prevenire a accidentelor în zonele montane, precum și în mediul subteran speologic de pe teritoriul județului Cluj.

 

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.