Scor fluviu în “U” Cluj – CS Iernut

Scor fluviu în “U” Cluj – CS Iernut

“Șepcile roșii” s-au impus cu 8-1 într-o partidă pe care au dominat-o de la un capăt la altul.

Elevii lui Adrian Falub au început perfect partida și Ene a deschis scorul în minutul 2. Patru minute mai târziu, Goga l-a deschis foarte bine pe Hordouan, dar mijlocașul lateral a ratat de puțin ținta. În minutul 10, Ursu a centrat, iar Cordoș a reluat în plasă, din apropiere. Avalanșa de ocazii a continuat, iar Ursu, Ene și Hordouan au ratat, pe rând, șansa de a majora scorul.

În minutul 28, Ene a lăsat excelent o centrare a lui Chiș, dar Ursu a tras în portarul advers. Mai târziu, Goga a combinat cu același Chiș, dar lovitura de cap a experimentatului atacant a fost respinsă în corner. Singura ocazie a echipei din Iernut a venit în minutul 38, când Pastor a executat peste o lovitură liberă, de la 20 m.

Finalul de repriză a adus noi ocazii pentru “U”: Ene a încercat o execuție spectaculoasă, iar un minut mai târziu, Telcean a deviat în poartă o deviere a aceluiași Ene. Astfel, scorul pauzei a fost 3-0, deși diferența putea fi mult mai mare.

Actul secund a început cu o nouă ocazie a lui Ene, la două minute de la reluare. Același Ene a fost în centrul atenției șapte minute mai târziu, când a tras la colțul lung din careu și l-a învins din nou pe Oltean. Golul lui Greu din minutul 62 a fost anulat, dar Goga l-a răzbunat trei minute mai târziu, când a dus scorul la 5-0.

Ene și-a continuat evoluția bună și a pătruns pe partea dreaptă, l-a găsit excelent pe Ursu în fața porții, iar mijlocașul Universității a înscris simplu. Au urmat alte ocazii pentru Goga și Lemnaru, dar și golul de onoare al oaspeților, marcat de Balea, în minutul 79.

Ultimele minute au adus alte două goluri pentru “studenți”. Potcoavă a înscris în minutul 84, cu un șut din marginea careului, iar Ene a reușit hat-trick-ul în minutul 88. Ultima fază a adus o dublă ocazie a lui Lemnaru. “U” Cluj se impune cu 8-1 în fața formației din Iernut, după un meci aproape perfect.

Primul “11” al Universității a fost: Albuț – Chiș (Potcoavă ‘46), Telcean, Cordoș, Manu – Micaș (Greu ’46), Giurgiu (Lemnaru ‘59) – Hordouan (Saroși ‘59), Goga, Ursu – Ene

CS Iernut a început în formula: Oltean – Circa, Bucur, Dumbrăvean, Balea, Fekete, Căliani, Pop, Kovacs (Angyal ‘83), Chețan (Ghirca ’78), Pastor (Szilagyi ’75)

Clujenii conduc Seria 5 a Ligii 3, cu 56 de puncte. Următorul meci pentru “studenți” va fi împotriva Unirii Alba Iulia. Meciul de pe Stadionul Cetate” va avea loc sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 17:00.

Loading...
Comenteaza