Simona Halep a ajuns la Cluj. Sunt speranțe să joace contra Canadei

Simona Halep a ajuns la Cluj. Sunt speranțe să joace contra Canadei
Simona Halep a ajuns marţi seara la Cluj. Numărul 2 mondial a declarat, după ce a aterizat pe aeroportul clujean, că încearcă un tratament revoluţionar pentru a putea să joace contra Canadei.

Chiar dacă Ana Bogdan a fost deja chemată în locul ei pentru meciul de Fed Cup, Simona îşi propune să facă toate eforturile. Halep se întâlneşte la Cluj cu medicul ei şi va încerca o metodă revoluţionară de recuperare. "Terapia vampir" este cea mai modernă soluţie de recuperare a corpului prin propriile forţe.

Întrebată de jurnalişti cât de potrivită este sala în care vor avea loc meciurile, având în vedere că Fed Cup se ţine de trei ani la Cluj, Halep a răspuns că este "pe departe este cea mai bună locaţie", iar atmosfera este de fiecare dată deosebită. Jucătoarea şi-a exprimat regretul de a nu putea juca, dar a spus că sănătatea este pe primul loc.

"Îmi pare foarte rău că nu pot să joc, dar sunt prezentă pentru că îmi doream foarte mult să fiu pe teren, dar nu se poate, sănătatea e pe primul plan mereu. Le-am spus fetelor că îmi pare rău că nu pot juca, dar trebuie să mă refac şi că nu îmi place niciodată sa intru în echipă accidentată. Cel mai bine este ca toate fetele care intră pe teren să fie apte de joc", a spus Halep.

Aceasta le-a transmis fanilor că nu trebuie să regrete faptul ca ea nu va intra pe teren şi a subliniat că din echipă fac parte jucatoare aflate "în top 100", care sunt foarte bune sportive, care vor face, cu siguranţă, tot ceea ce pot ca să câştige meciul.

În ceea ce priveşte programul pe care îl va urma la Cluj, Halep a spus că acesta va fi foarte strict şi că va încerca să petreacă timp cu echipa. "Programul meu va fi strict la sala de tenis, voi încerca să fac parte din echipă atât cât se poate, bineînţeles fetele fac tot ceea ce trebuie, însă mi-ar plăcea să mă bucur de moment alături de echipă", a spus Halep.

Echipa României întâlneşte Canada în zilele de 10 şi 11 februarie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în cadrul primului tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup. România a învins Canada cu scorul de 3-2, la Montreal, în aprilie 2015, graţie acestei victorii promovând în Grupa Mondiala. România mai are o victorie în faţa Canadei, în 1983, la Zurich, 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale, comform sport.ro.

Loading...
Comenteaza