Sport
Spaniolul Noe Acosta este noul “decar” al Universităţii
de Ziua de Cluj, 29 ianuarie 2010, 22:07
Noe Acosta Rivera , jucătorul care susţine că
a crescut la Academia de Copii şi Juniori a celor de la Real Madrid, a primit
tricoul cu numărul 10, la prezentarea sa oficială. Alături de fotbalistul
iberic, “U” i-a mai prezentat pe sârbul Miroslav Lecic şi pe portarul Florin
Matache.
După două
săptămâni de teste, Acosta şi Lecic au reuşit să-l impresioneze pe Viorel Hizo
şi au primit un contract de joc la Universitatea. Cei doi, la fel ca şi
Matache, au semnat contracte valabile pentru următorii doi ani şi jumătate. “Nu
cunosc prea multe despre campionatul României, dar ştiu că e puternic. Stiu că
am venit la cea mai bună echipă din liga secundă, iar faptul că am primit
numărul zece e o mare responsabilitate pentru mine”, a declarat spaniolul
Acosta, primul
fotbalist iberic ce evoluează pentru “U”. în schimb, Lecic, colegul său din
linia de atac, spune că s-a pus la curent cu realităţile fotbalului românesc,
după ce a discutat cu prietenii săi de la Vaslui, Nemanja Jovanovic şi Marko Ljubinkovic,
dar şi cu “alba-iulianul” Rade Veljovic.
Jucătorul va purta
pe tricou numărul 19, ceea ce l-a determinat pe Hizo să-l compare cu Daniel
Pancu, fostul său elev de la Rapid, care avea aceeaşi cifră pe tricou. “Ar fi
perfect dacă aş înscrie 19 goluri, aşa cum e trecut la mine pe tricou. Cunosc
campionatul României, am discutat cu mai mulţi jucători sârbi şi mi-au spus
doar lucruri bune. îi ştiu pe Nemanja Jovanovic, Ljubinkovic şi Veljovic şi
toţi mi-au vorbit numai de bine”, a spus fotbalistul sârb.
Celălalt jucător
prezentat ieri de “U”, Florin Matache, a evitat să mai vorbească despre fosta
sa formaţie, Dinamo Bucureşti, anunţând că tot ce-şi doreşte acum e să
promoveze în prima ligă. în schimb, Hizo l-a anunţat că se aşteaptă să joace la
fel cum a făcut-o la Liberec, când a apărat trei penalty-uri în meciul dintre
Dinamo şi Slovan.
“Sper ca nivelul
lui Florin Matache să fie acelaşi ca la Liberec. Nu există în acest moment
prima opţiune pentru postul de portar. E vorba aici de concurenţă, iar cine va
fi mai în formă va apăra. Sunt sigur că Florin va aduce un plus de valoare şi
experienţă competiţională, dar asta nu înseamnă în niciun caz că îl vom
marginaliza pe Huţan”, a anunţat Hizo.