Sport

NEWS ALERT Start fabulos pentru U-BT în Europe Cup: ”Îi dedicăm victoria lui Cristescu, trece prin momente grele”

U-BT Cluj a debutat cum nu se putea mai bine în grupele Fiba Europe Cup. Campioana României s-a impus clar în fața turcilor de la Istanbul BBSK, miercuri, la Sala Sporturilor Horia Demian.
  • Foto: fiba.basketball

    Foto: fiba.basketball

A fost 90-69 pentru elevii lui Mihai Silvășan, într-un joc pe care l-au dominat de la un capăt la celălalt. "Studenții" și-au adjudecat, de altfel, trei din cele patru sferturi (30-16, 20-24, 17-13, 23-16). Din lotul campioanei s-au remarcat Zeljko Sakic (21 puncte), Lasan Kromah (20 puncte), Ousmane Barro (19 puncte) și Giordan Watson (11 puncte).

Rezultatul de miercuri îi propulsează pe ardeleni pe primul loc în Grupa E, cu 2 puncte. Victoria cu Istanbul BBSK i-a fost dedicată fostului mare baschetbalist clujean, Mircea Cristescu. Actualul vicepreședinte al clubului și-a pierdut mama.

"Turcii erau favoriți. Au jucători de top în Europa, plătiți foarte bine, dar astăzi am demonstrat că nu câștigă tot timpul banii. I-am surprins puțin cu apărarea noastră zonă, le-am încetinit jocul și nu au găsit foarte multe soluții, iar pe statistică am fost superiori din toate punctele de vedere. E foarte important că am început cu victorie. Urmează trei meciuri în deplasare, o perioadă infernală, vom fi foarte mult plecați. Îi dedicăm victoria lui Mircea Cristescu, care trece prin momente dificile, îi suntem alături!", a declarat antrenorul lui U-BT Cluj, Mihai Silvășan.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.