"Studentele" caută revanșa după înfrângerile din ultimele două etape. "U" întâlnește HC Zalău

Fetele de la handbal au nevoie de o victorie pentru a se menține în prima jumătate a clasamentului. Clujencele sunt la egalitate de puncte cu viitoarea adversară, dar au un golaveraj mai bun.

"U" Cluj va evolua sâmbătă, 29 octombrie, la Sala Polivalentă, împotriva formației HC Zalău, în cea de-a opta etapă a Ligii Naționale de handbal feminin.

"Studentele" caută revanșa după înfrângerile din ultimele două etape, 19-27 cu Danubius Galați, respectiv 19-28 în fața campioanei europene CSM București. Jucătoarele antrenate de Carmen Amariei au nevoie de o victorie pentru a se menține în prima jumătate a clasamentului. Clujencele ocupă locul 6, cu 10 puncte și un golaveraj de 189-173.

HC Zalău este pe 8, cu același punctaj, dar cu mai puține goluri înscrise: 162-169. Între cele două echipe se află HCM Râmnicu Vâlcea, cu 10 puncte și un golaveraj de 173-174. Handbalistele din Zalău au obținut în ultimele două runde un eșec cu Dunărea Brăila (20-25) și o victorie în fața celor de la SCM Craiova (25-19).

"HC Zalău este o echipă puternică, cu un antrenor renumit și asta reprezintă o mare presiune pentru noi. Ne dorim foarte mult să învingem. Începem o periodă cu patru jocuri foarte dificile din care sperăm să ieșim cu bine", a declarat directorul sportiv al Universității Cluj, Cosmin Sălăjan, pentru site-ul oficial al clubului.

"U" Cluj - HC Zalău se joacă sâmbătă, de la ora 16:00, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Partida va putea fi urmărită și pe TVR 1.

Loading...
Comenteaza