Sport

”U” are țeluri și mai înalte: ”Odată ajunși în Liga 1, ne propunem să câștigăm titlul”

Conducerea Universității Cluj și-a fixat un obiectiv extrem de ambițios atunci când va reveni pe prima scenă: câștigarea primului titlu din istorie.
  • Foto: fcuniversitateacluj.ro

    Foto: fcuniversitateacluj.ro

Aflat la întâlnirea anuală a membrilor cotizanți, președintele clubului, Radu Constantea, a rememorat toți pașii făcuți de "U" Cluj după ce a luat-o de la zero. La finalul sezonului trecut, "alb-negrii" au promovat în Liga a III-a, iar acum au făcut un prim pas spre eșalonul secund.

"Acest proiect a început în parcul din fața Hotelului Sport (în vara lui 2016 - n. red.). Cred că eram vreo 50-60 de suporteri. Împreună am decis drumul pe care Universitatea Cluj trebuie să pornească. Împreună am avut un vis, acela de a crea un club al comunității, al suporterilor. Până la urmă, toate cluburile mari din lume - Barcelona, Bayern Munchen - au fost înființate de către un număr de suporteri și au crescut de la an la an. Noi am început cu 50-60 de suporteri.

Sigur, brandul avea zeci de mii de suporteri în spate. Dar la acea întâlnire erau 50-60. După câteva luni, am ajuns la 600. Astăzi suntem peste 1.400 de membri cotizanți, care înseamnă, practic, inima acestui club. Visul nostru e să ajungem la câteva mii de membri cotizanți și să organizăm acea adunare generală, pe care o vedem la cluburile mari, într-o Sală Polivalentă sau într-un stadion, în care 5000, poate chiar 10.000 de membri cotizanți vor decide conducerea, direcția și viziuna clubului. Nu ne referim aici la autorități publice.

Sigur, avem un sprijin important din partea lor. Avem un sprijin foarte important din partea universităților, care înseamnă ADN-ul acestui club. Dar ideea acestui club înseamnă suporterii, membrii. La fel ca la Bayern Munchen, la fel ca la alte cluburi, acei zeci de mii de membri au dus mai departe acel brand. Am început de la zero, nu aveam absolut nimic. Eu cu colegii mei am stat la coadă la finanțe, ca să primim certificatul de identitate fiscală, pentru a putea înființa acest club. La un an și trei luni, putem vorbi de un club solid.

Am văzut la meciul cu Dinamo peste 10.000 de oameni pe stadion. Cred că în toate celelalte șapte meciuri din optimile Cupei, nu au fost atâția oameni. Avem peste 1.000 de abonați. Am reușit să atragem branduri foarte puternice alături de noi. Avem astăzi peste 25 de parteneri. Mai este un drum lung până vom reuși să ajungem la 200-230 de parteneri. Responsabilitatea financiară vrem să o împărțim pe mai multe bariere.

Atât din punct de vedere al suporterilor, care trebuie să vină meci de meci, pentru că acel bilet înseamnă venit direct către clubul nostru. La fel și acea cotizație pe care o plătim cu toții. Un număr cât mai mare de spectatori pe stadion, de membri, înseamnă pentru noi un argument în plus pentru discuțiile pe care le purtăm cu fiecare partener. Așa putem să creștem organic și sănătos an de an", a spus Constantea, miercuri, la evenimentul găzduit de Grand Hotel Italia.

Oficialul "Șepcilor roșii" crede că obiectivul pe termen lung al echipei, după revenirea în Liga 1, este câștigarea titlului.

"Am reușit să aducem o echipă de Liga 1 (pe Dinamo, în optimile Cupei - n. red.). Ne-am măsurat forțele cu o echipă de acolo, am demonstrat că suntem aproape (să-i eliminăm - n. red.), și cred că împreună putem reuși. 2019 este un an foarte important pentru istoria acestui club. Ne dorim să ajungem în Liga 1, acesta trebuie să fie și obiectivul pentru oraș. Odată ce am ajuns în Liga 1, cred că obiectivul nostru e să trecem la următoarea barieră, să ne propunem să câștigăm titlul. Așa vom reuși să atragem cât mai mulți oameni alături de noi, cât mai mulți parteneri, și să nu mai depindem de un singur partener", a adăugat președintele lui "U" Cluj.

La eveniment au mai participat Ioan Ovidiu Sabău (managerul sportiv al Universității Cluj), Cosmin Irimieș (vicepreședintele clubului), Remus Câmpeanu (fost mare jucător al "studenților", actualul președinte de onoare al echipei), Valentin Popescu (directorul de marketin sportiv Alexandrion Group), Adrian Falub (antrenorul principal), Gabriel Giurgiu (căpitanul "Șepcilor roșii"), dar și alți jucători printre care Dorin Goga, George Florescu, Rareș Takacs, Călin Albuț sau Brian Lemac. Tot miercuri s-a serbat un an de colaborare cu Alexandrion Group, unul dintre sponsorii lui ”U” Cluj.

"U" Cluj a terminat pe locul 1 turul din Liga a III-a (Seria a V-a), cu 35 puncte și un bilanț de 11 victorii, 2 egaluri și o singură înfrângere. În actuala ediție din Cupa României, "studenții" s-au oprit în optimi, fiind eliminați la penalty-uri de Dinamo. 

Universitatea are o Cupă a României în palmares, câștigată în 1965, plus alte patru finale (1934, 1942, 1949 și 2015).

Publicitate

Comentarii

vrabia ...

thumb down thumb up
joi, 7 decembrie 2017, 15:36
de schumi

... malai viseaza ...
raspunde

Aiurea ! Şi dacă ziceam Ripensia sau CRişul ICO Oradea si tot era ceva !

thumb down thumb up
joi, 7 decembrie 2017, 15:57
de nostradamus

Cine sunteţi voi cei de la U Cluj decât nişte furnici gălăgioase ..fără performanţe , fără bani , fără fani prin ţară ?
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.