Sport

U-BT, prima victorie în faza a doua a grupelor FIBA Europe Cup

U-BT Cluj a învins în deplasare echipa belgiană Belfius Mons-Hainaut cu scorul de 85-81 (22-23, 20-17, 22-26, 21-15), într-un meci din Grupa L a FIBA Europe Cup la baschet masculin.

Campioana României a reuşit prima sa victorie în faza a doua a grupelor, după ce debutase cu stângul, pe teren propriu. 

Meciul a fost echilibrat în cea mai mare parte a sa, însă ''U'' a reuşit un forcing de final, evoluţia sa din ultimele şapte minute fiind determinantă pentru victorie. Gazdele conduceau cu 72-67 cu 7 minute şi 35 de secunde înainte de final, dar clujenii au reuşit o serie remarcabilă de 14 puncte consecutive, scorul fiind de 81-72 când mai erau 81 de secunde. Ardelenii au gestionat bine timpul rămas şi au câştigat fără probleme.

Pentru ''U'' au evoluat Zeljko Sakic 11 puncte, 4 recuperări, 6 pase decisive, Giordan Watson 16 p, 2 pd, Ousmane Barro 9 p, 8 rec, 2 pd, Andrei Kalnicenko 10 p, 2 rec, 1 pd, Adomas Drungilas 10 p, 5 rec, 2 pd, Lasan Kromah 14 p, 4 rec, 2 pd, Nandor Kuti 4 p, 1 rec, Miha Lapornik 11 p, 4 rec, 1 pd.

La Belfius Mons-Hainaut au evoluat Garlon Green 12 p, 5 rec, 2 pd, Christopher Jones 22 p, 5 rec, 5 pd, Brieuc Lemaire 3 p, 1 rec, Matthew Tiby 5 p, 2 pd, Justin Cage 3 p, 4 rec, 1 pd, Tre Demps 21 p, 6 rec, Mathieu Houdart 2 rec, Jason Love 2 p, 2 rec, Xavier-Robert Francois 5 p, 3 rec, 2 pd, Idris Lasisi 8 p, 1 rec, 2 pd.

Înaintea partidei dintre Donar Groningen (Olanda) şi Keravnos (Cipru), care va avea loc miercuri, U-BT Cluj ocupă primul loc, cu 3 puncte (2 jocuri), urmată de Keravnos, 2 p (1 j), Donar Groningen, 2 p (1 j), şi Belfius Mons-Hainaut, 2 p (2 j). Pe 17 ianuarie, ''U'' va juca, la Nicosia, cu Keravnos.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.