“U” Cluj, înfrângere usturătoare la Craiova

“U” Cluj, înfrângere usturătoare la Craiova
Formația clujeană a pierdut, în deplasare, împotriva ocupantei locului secund din Liga Florilor, scor 31-18.

Începutul de meci din Sala Polivalentă din Craiova a fost unul ezitant, cu multe greșeli în ofesivă pentru cele două echipe. Elevele lui Alin Bondar au reușit să înscrie pentru prima dată abia în minutul 4. Prima parte a reprizei a fost marcată de duelul portarilor Ionica Munteanu - Yulia Dumanska, care și-au salvat colegele în repetate rânduri.

Deși cu probleme mari de lot și cu doar 11 jucătoare deplasate în Oltenia, "U" a jucat de la egal la egal cu una dintre cele mai bune formații din Liga Florilor. În ultimele 10 minute ale primei părți, experiența craiovencelor a făcut diferența și scorul pauzei a fost 16-10. Diana Lazăr și Raluca Petruș s-au remarcat prin aruncări de la distanță și au reușit 5 respectiv 3 goluri.

Repriza secundă a început foarte rău pentru clujence, cu o dublă inferioritate, după eliminările Dianei Lazăr și Anei Maria Berbece. Nereușitele din atac au fost cauzate de intervențiile excelente ale Yuliei Dumanska, care a continuat evoluția bună din prima parte.

În a doua jumătate a reprizei s-a văzut lipsa soluțiilor de pe bancă și "studentele" au căzut din punct de vedere fizic. Problemele au continuat și jucătoarele de la "U" au pierdut un nou meci, după ce clujencele nu au reușit să marcheze în ultimele 10 minute. În final, Ana Maria Berbece a ieșit accidentată.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Lazăr (9 goluri) și Petruș (4) pentru "studente" și Elisei (7) și Nikolic (7) pentru craiovence. Următorul meci pentru "U" va fi împotriva lui CSM Bistrița, pe teren propriu. Partida va avea loc în 28 februarie.

Loading...
Comenteaza