Urmașul lui Chivu vrea să ajute Universitatea Cluj: ”Aș reveni cu drag”

Urmașul lui Chivu vrea să ajute Universitatea Cluj: ”Aș reveni cu drag”
”Degeaba ai talent, dacă nu e dublat de atitudine, ambiție, seriozitate și muncă. Eu pe asta mă bazez”, a spus mijlocașul crescut de Universitatea Cluj, Cristian Chifu.

Cristian Chifu a făcut primii pași în fotbal la vârsta de 5 ani, sub îndrumarea lui Vasile Macea. Nu este singurul din familia sa care joacă fotbal. "Fratele meu mai mic, Raul, practică și el", se destăinuie mijlocașul de 18 ani. El a ajuns la Hermannstadt în 2016, după despărțirea de "U" Cluj. A fost dorit și de Academia lui Gică Hagi, dar și de Dinamo. A dat probe la Universitatea Craiova, dar până la urmă a semnat cu formația sibiană.

Sezonul trecut, Chifu a promovat cu Hermannstadt în Liga secundă. Actuala sa formație a terminat pe locul 2 turul din Liga a 2-a, cu 48 puncte, luând o opțiune serioasă la promovarea în Liga 1. În actuala ediție de campionat, Chifu a evoluat mai mult la echipa secundă a lui Hermannstadt, dar nu renunță la ideea de a deveni un jucător de bază la prima formație. Chifu, jucător al cărui nume amintește de Cristi Chivu (fostul căpitan al echipei naționale), nu exclude o revenire la Universitatea Cluj. "M-aș întoarce cu mare plăcere", spune tânărul mijlocaș.

La ce vârstă ai început fotbalul și cine te-a îndrumat spre el?

Am început fotbalul la 5 ani și jumătate, îndrumat de familie si de domnul antrenor Macea Vasile. Pot să spun că el a fost primul care mi-a arătat cu ce se mănâncă fotbalul.

Mai practică cineva din familia ta fotbal sau alt sport?

Fratele meu mai mic, Raul, practică și el fotbal.

Cum ai ajuns la Hermannstadt? Te-au mai dorit și alte echipe?

Dupa ce am rămas liber de contract de la Universitatea, am avut oferte de la Academia Hagi și Dinamo. Am mers la Universitatea Craiova în probe, dar nu s-a rezolvat nimic. Apoi domnul impresar mi-a spus să merg să fac antrenament cu cei de la Hermannstadt până găsim o altă variantă. După un amical cu ASA Târgu Mureș, domnul impresar mi-a spus că toată lumea e mulțumită de cum am evoluat la antrenamentele de până atunci, inclusiv în meci. Mi-au propus un contract și așa am semnat cu echipa din Sibiu.

Cum a fost primul an petrecut acolo?

Fiind plecat pentru prima dată de acasă, la 17 ani trebuia să mă descurc singur și mi-a fost puțin greu să mă acomodez acolo. Dar cu ajutorul părinților, al domnului impresar și al colegiilor de echipă cu care eram cazat, am reușit în cele din urmă să mă simt ca acasă.

Sezonul acesta, echipa de seniori a luat o opțiune serioasă la promovarea în Liga 1, terminând turul pe locul 2.

Întradevăr, au obiective clare. Promovarea în prima ligă. Vreau să le urez mult succes în îndeplinirea obiectivelor propuse.

E o concurență acerbă acolo? Din câte văd, ai jucat mai mult la echipa secundă în acest sezon.

Da. E o concurență mare la prima echipă. Sunt jucători experimentați, jucatori care au evoluat în Liga I și e destul de greu să te impui in fața lor.

Ce ar însemna pentru tine să joci în Liga 1 la anul?

Ar însemna să îmi îndeplinesc visul, acela de a ajunge să joc la un nivel cât mai înalt.

După cum știi, fosta ta echipă, "U" Cluj, a luat-o de la zero în vara lui 2016. Anul acesta a ajuns în Liga a III-a și a terminat turul pe primul loc.

Am auzit de ce s-a intamplat la "U" Cluj. Vreau să îi felicit pe cei care au făcut posibilă această performanță si sa le urez multă bafta în continuare în drumul spre prima ligă, acolo unde le este locul.

Echipa e în căutare de jucători în această iarnă, pentru a scăpa de orice emoție în privința promovării. Ai reveni la Universitatea în cazul unei oferte?

Desigur, aș reveni cu drag. Știind foarte bine că a fost prima echipă pentru care am jucat atâta timp și am și debutat, m-aș întoarce cu mare plăcere.

Unul dintre colegii tăi de la Hermannstadt, Radu Crișan, a jucat și el la "U".

Radu este un jucator bun, cu calități bune de fundaș central și asta se vede. Joacă meci de meci la prima echipă și îi urez succes în continuare.

Numele tău mă duce cu gândul la Cristi Chivu, pentru că ambele nume se scriu aproape la fel. Am văzut o poză cu el, aflat într-un duel cu Messi, pe profilul tău de facebook. E unul din fotbaliștii care te-au inspirat?

Da. A fost unul dintre modelele mele în fotbal și nu numai. E un bun exemplu și în viața de zi cu zi.

Ai vreo poreclă? În fotbal, e un lucru des întâlnit.

Poreclă am primit abia dupa ce am ajuns la Sibiu. Colegii îmi spuneau Giovinco (fost jucător la Juventus, în perioada 2006-2015 - n. red.), apoi și antrenorul, si de atunci așa a rămas. O altă poreclă am primit-o de la cel care a continuat munca depusă de primul antrenor, domnul Ormenișan, și anume "Chifone".

Care e secretul succesului pentru tine?

Părerea mea e că degeaba ai talent, dacă nu e dublat de atitudine, ambiție, seriozitate și muncă. Eu pe asta mă bazez.

CV Cristian Chifu

Data nașterii: 5 februarie 1999
Locul nașterii: Cluj-Napoca, județul Cluj
Post: Mijlocaș
Echipa actuală: FC Hermannstadt
În trecut: Universitatea Cluj

Loading...
Comenteaza