Sport

Ursu, ”taxat” de Sabău după eliminarea din jocul cu Recea. ”Trebuia să se controleze”. Când revine Giurgiu

Eliminarea lui Octavian Ursu în finalul partidei cu ACS Comuna Recea l-a nemulțumit pe Ioan Ovidiu Sabău. Managerul sportiv al Universității Cluj crede că mijlocașul de 22 ani nu a avut o atitudine corectă.
Publicitate

"Șepcile roșii" s-au impus cu 3-2 în fața Comunei Recea. Victoria cu maramureșenii a fost, însă, și cea mai dramatică din acest sezon. Oaspeții au condus în două rânduri, prima dată cu 1-0, iar apoi cu 2-1, dar echipa lui Adrian Falub a egalat de fiecare dată și a dat lovitura printr-un gol marcat pe final de Octavian Abrudan.

Succesul de sâmbătă a avut, însă, și un preț. În minutul 91, marcatorul golului de 1-1 al "studenților", Octavian Ursu, a fost eliminat după primirea celui de-al doilea cartonaș galben. Mijlocașul de 22 ani va lipsi, astfel, din meciul cu Metalurgistul Cugir (locul 4, 23 puncte).

"Trebuia să fie mai atent (la fază - n. red.). Nu aveam nevoie de asta. Trebuia să se controleze, știa că are un galben. Dar a fost superficial, din păcate, și asta mă nemulțumește", a declarat Sabău, în direct la Realitatea FM Cluj.

Managerul sportiv al Universității Cluj vine și cu vești bune. Căpitanul Gabriel Giurgiu va reveni pe teren la duelul cu Metalurgistul. Mijlocașul de 35 ani a lipsit în ultimele două partide din cauza unei accidentări. Veteranul Universității a acuzat primele probleme în meciul cu Unirea Alba Iulia, din etapa a 10-a, când a fost scos de pe teren în minutul 83.

"Giurgiu e bine. (Nu l-am folosit în ultimul meci - n. red.), nu am vrut să riscăm. El a avut o ușoară accidentare, o întindere. E un jucător foarte important și util pentru noi. De luni va începe să se pregătească normal și va fi apt pentru jocul de la Cugir", a mai spus Sabău.

Metalurgistul Cugir - Universitatea Cluj se joacă vineri, de la ora 14:00, în etapa a 13-a din Liga a III-a. "Studenții" sunt lideri în Seria a V-a, cu 26 puncte.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.